Exporturile Japoniei cresc puternic în noiembrie, peste aşteptările pieţei

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 18-12-2025 08:11

Article thumbnail

Sursă foto: Pakawadee Wongjinda / Panthermedia / Profimedia

Exporturile Japoniei au înregistrat în luna noiembrie cea mai rapidă creştere din acest an, avansând cu 6,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate miercuri de Ministerul Finanţelor de la Tokyo, citate de CNBC.

Ritmul de creştere a depăşit semnificativ estimările economiştilor chestionaţi de Reuters, care anticipau un avans mediu de 4,8%, şi a fost mult peste creşterea de 3,6% consemnată în luna octombrie.

Evoluţia pozitivă a fost susţinută în principal de o creştere de 23,6% a exporturilor către Europa de Vest şi de un avans de 8,8% al livrărilor către Statele Unite, al doilea partener comercial al Japoniei. Aceasta este prima creştere a exporturilor japoneze către SUA din luna martie.

Exporturile de automobile au scăzut cu 4,1% în termeni valorici, însă livrările de autoturisme către piaţa americană au revenit pe creştere, cu un avans de 1,5% în noiembrie, faţă de aceeaşi lună din anul anterior.

Datele comerciale vin pe fondul unor revizuiri negative ale economiei japoneze. Produsul intern brut din trimestrul al treilea a fost ajustat în jos, arătând o contracţie de 0,6% faţă de trimestrul anterior şi de 2,3% în ritm anualizat, mai accentuată decât estimările iniţiale.

Exporturile către China continentală au scăzut cu 2,4%, în timp ce livrările către Hong Kong au crescut cu 11,4% faţă de anul trecut. Exporturile de produse alimentare către China au înregistrat un declin de 5,9% în valoare.

Tensiunile comerciale şi diplomatice dintre Japonia şi China s-au intensificat în noiembrie, după ce premierul japonez Sanae Takaichi a declarat că o eventuală tentativă a Chinei de a ocupa Taiwanul prin forţă ar putea determina o intervenţie militară a Japoniei. În acest context, Beijingul a restricţionat importurile de fructe de mare japoneze.

Importurile Japoniei au crescut cu 1,3% în noiembrie, sub aşteptările pieţei, care indicau un avans de 2,5%.

În pofida acestor fricţiuni, companiile japoneze rămân optimiste în privinţa perspectivelor de afaceri. Sondajul Tankan al Băncii Japoniei arată o îmbunătăţire generală a sentimentului în rândul firmelor în trimestrul al patrulea, în special în cazul micilor producători.

Jesper Koll, director de analiză la grupul financiar Monex din Tokyo, a subliniat creşterea exporturilor de semiconductori şi echipamente industriale, afirmând că boom-ul investiţiilor în tehnologie, condus de Statele Unite, se reflectă direct în cererea pentru utilaje specializate produse în Japonia.

Exporturile de echipamente electrice au crescut cu 7,4%, iar cele legate de semiconductori au avansat cu 13% faţă de anul trecut. Potrivit lui Koll, aceste date confirmă competitivitatea Japoniei ca furnizor de ”maşini care produc alte maşini”.

”Piaţa subestimează implicaţiile pozitive ale boom-ului investiţiilor din SUA. O mare parte din echipamentele necesare noilor centre de date, infrastructurii AI şi sistemelor energetice este fabricată în Japonia şi poate fi produsă doar aici”, a concluzionat acesta.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri