Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Exporturile şi importurile de bere au crescut în primul an de pandemie

bere draft

România a importat anul trecut 65 de milioane de litri de bere, cu 30% mai mult decât în 2019, ultimul an de dinainte de pandemie. Exportul s-a situat şi el pe un trend ascendent, creşterea fiind de 8%, până la 53 mil. litri, scrie ZF.

Astfel, primul an de pandemie a făcut ca ambii indicatori să revină pe plus după ce în 2019 existase o scădere ce indica faptul că tot mai mult industria de bere se bazează pe consum local, iar clienţii preferă producţia autohtonă. Berea este una dintre puţinele pieţe unde producţia internă asigură aproape 97% din consumul local.

„În ciuda unei creşteri a importurilor pe parcursul anului 2020 de 0,15 milioane hl, atingând un total de 0,65 milioane hl (65 mil. litri), piaţa locală a berii continuă să îşi păstreze caracterul profund naţional, ponderea producţiei locale rămâne de circa 97% din consumul intern“, potrivit Asociaţiei Berarii României.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.