Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Expoziția 'Flori de ie', pentru promovarea patrimoniului și tradițiilor românești - în Turnul cu Ceas din Saschiz

florideie,ro
Ie

Pentru promovarea patrimoniului imaterial şi valorile tradiţionale româneşti, în Turnul cu Ceas al Bisericii fortificate din Saschiz, marţi, a fost deschisă expoziţia vivantă "Flori de ie", organizată în cadrul Taberei Internaţionale de Rezidenţe Artistice - "Legături" din proiectul cu acelaşi nume, implementat de Centrul de Voluntariat Saschiz în parteneriat cu primăria comunei şi Universitatea de Arte Târgu Mureş.

Expoziţia-eveniment "Flori de ie" cuprinde exponate din colecţia brand-ului "Flori de ie" şi din colecţia personală a Cristinei Chiriac, acestea urmând să fie prezentate vizitatorilor, începând cu ora 15,00, de către actorii şi dansatorii participanţi ai Taberei "Legături", în cadrul unui performance coregrafiat de Victor Daniel Pop, potrivit agerpres.

"Vernisată în prezenţa doamnei Oana Zaharia, manager al Institutului Naţional al Patrimoniului, în calitate de keynote speaker, expoziţia vivantă 'Flori de ie' se înscrie în seria de evenimentelor artistice dedicate comunităţii din Saschiz, organizate în cadrul Taberei Internaţionale de Rezidenţe Artistice - 'Legături' din cadrul proiectului 'Legături', implementat de Centrul de Voluntariat Saschiz în parteneriat cu primăria din Comuna Saschiz, Mureş, şi Universitatea de Arte Târgu Mureş. Ne propunem ca prin această întâlnire să prezentăm membrilor comunităţii locale, artiştilor şi marelui public valoarea patrimonială a iei româneşti, precum şi posibilităţile de valorizare ale acestui simbol al culturii tradiţionale româneşti, prin crearea de produse de design vestimentar, care repun într-un context contemporan, coerent şi articulat, estetica şi simbolica ei", se precizează pe pagina de Facebook a Taberei Internaţionale de Rezidenţe Artistice - 'Legături'.

Potrivit organizatorilor, Cristina Chiriac este preşedinte fondator al Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) şi al brand-ului "Flori de ie", ipostaze în care conjugă în mod armonios toate valorile morale, personale şi profesionale după care se ghidează: familia, tradiţia, valori româneşti, antreprenoriat şi educaţie prin şi în sprijinul artei tradiţionale şi contemporane.

"Îmi doresc un viitor croit pe aspiraţiile acestei naţiuni, un viitor clădit pe punţile dintre noi şi nu pe ruinele indiferenţei noastre", a arătat Cristina Chiriac.

Tabăra "Legături" face parte din Proiectul "Legături", implementat de Centrul de Voluntariat din Saschiz şi este finanţat de Uniunea Europeană - Următoarea Generaţie UE (NextGenerationEU), în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României: "Fonduri pentru România modernă şi reformată".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.