Expoziţia interactivă "Podul/The Bridge", a scenografului Adrian Damian, curatoriată de Dragoş Buhagiar, care a reprezentat România la Cvadrienala de Scenografie şi Spaţiu Performativ de la Praga, a fost vernisată miercuri la sediul Institutului Cultural Român, în cadrul celei de-a 33-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.
Adrian Damian a mulţumit ICR pentru ajutorul acordat în adaptarea expoziţiei în spaţiul instituţiei.
"Cred foarte mult între raportul dintre noi şi ceea ce ne înconjoară şi să aduci aici această instalaţie, care avea o rigoare la Praga de a se încadra într-un spaţiu de 7 metri pe 3 metri, în această superbă sală, absolut minunată pentru evenimente şi să păstrăm aceeaşi dimensiune mi s-ar fi părut împotriva ideii de la care pleca instalaţia şi împotriva a ceea ce mă defineşte pe mine, de a căuta raporturile între corp, spaţiu şi mai ales între oameni în spaţiu. (...) Cred că această idee de a încerca prin acţiunile noastre să construim poduri, mai ales în momentul acesta în care podurile devin ţinte pentru rachete şi bombe şi alte lucruri, şi în momentul în care ne radicalizăm cu atâta uşurinţă şi ne aprindem atât de uşor, cred că este foarte important să căutăm poduri între noi şi mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil să existe acest pod", a afirmat el.
Dragoş Buhagiar a precizat că unul dintre motive pentru care l-a apreciat pe Adrian Damian este şi faptul "că reuşeşte uneori să treacă dincolo de vorbe şi să concretizeze".
"Pentru mine este foarte important ce a făcut Adrian. Sigur, contribuţia mea a fost mai mult organizatorică, am dat un fel de start ideii, dar este întreg Adrian. Acum, pe care pod apucaţi să o luaţi în momentul în care intraţi în instalaţia asta, sau în ce lume vrem să ajungem fiecare, sau ce lume ne imaginăm sau unde doresc gândurile noastre să călătorească, asta este în funcţie de cultura sau de acei ani din copilărie care, după părerea mea, sunt esenţiali pentru meseria asta. (...) De asta cred că instalaţia lui Adrian, care aici este diferită de cea de la Praga, dar este normal să fie diferită pentru că suntem într-un alt spaţiu - aş fi fost foarte trist să o regăsesc pe aceeaşi - într-un alt gen de spaţiu. (...) Chiar şi această situaţie în care ne aflăm acum mi se pare creativă şi vă invit ca înăuntru să fiţi creativi cu dumneavoastră înşivă, fiindcă aceasta este invitaţia acestui senzorium, pentru că de fapt este un senzorium", a spus curatorul expoziţiei.
În opinia sa, experienţa pe care o propune Adrian Damian îndeamnă vizitatorii să se gândească şi la ce poate să însemne ideea de pod.
"Sunt poduri între spaţii, sunt poduri între lumi, sunt poduri între oameni. Podul sigur că este o metaforă. (...) Cel mai important ar fi dacă instalaţia asta mă provoacă să găsesc podurile mele sau podurile pe care aş vrea să le străbat", a spus Buhagiar.
Liviu Jicman, preşedintele Institutului Cultural Român, a declarat că expoziţia reprezintă un proiect important, reprezentativ şi foarte apreciat la Praga.
El a apreciat că proiectul "este o adaptare spectaculoasă" la spaţiul din cadrul ICR.
"Cred că publicul care va veni la ICR va descoperi un proiect şi o abordare spectaculoasă, foarte oportună în vremurile pe care le trăim, pentru că vorbeşte despre legături, despre punţi şi, poate că mai mult decât în alte vremuri, avem nevoie de astfel de legături şi în plan cultural, dar nu numai", a afirmat Liviu Jicman.
"Podul/The Bridge" este o instalaţie artistică interactivă care pune sub semnul întrebării limitele înţelegerii conceptului de împreună. Suntem mai mult decât putem vedea, ne conectăm mai mult decât gândim, comunicăm mai mult decât exprimă cuvintele. Suntem molecule de apă, interacţionăm şi interferăm, vibrăm şi rezonăm şi nicio întâlnire virtuală nu poate înlocui întâlnirea reală, faţă în faţă. Folosind multiple tehnologii multimedia, "Podul" invită oamenii să meargă unul spre celălalt, să redescopere conexiunea adâncă a contactului vizual şi să mediteze asupra modului în care corpurile noastre interacţionează. Parcurgerea podului devine o experienţă care poate revela nevăzutul, iar vizitatorul este, în acelaşi timp, observator şi participant, se arată în prezentarea expoziţiei.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 25 - 30 octombrie în intervalul orar 10,00 - 20,00. Intrarea este liberă.
Comentează