Expoziția 'Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei' se deschide la Muzeul Geologic Național

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 05-05-2025 08:16

Actualizat: 05-05-2025 11:16

Article thumbnail

Sursă foto: Muzeul Geologic Naţional/ Facebook

Expoziţia "Patrimoniul natural şi cultural al Dobrogei", dedicată prezentării valorilor patrimoniului naţional din judeţele Constanţa şi Tulcea, se deschide, luni, la Muzeul Geologic Naţional.

Expoziţia cuprinde 50 de panouri grupate în cinci secţiuni: Patrimoniul cultural construit, Patrimoniul cultural imaterial al etniilor dobrogene, Patrimoniul biologic-Biodiversitate şi Ecodiversitate, Patrimoniul geologic-Geodiversitate, Patrimoniul cu dublă valenţă, culturală şi naturală, precizează organizatorii.

Proiectul expoziţional face parte din programul "Dobrogea, martor al civilizaţiilor milenare ale Levantului", desfăşurat începând din anul 2018 împreună cu profesori şi studenţi de la Universitatea "Ovidius" din Constanţa.

La realizarea acestei expoziţii au participat: Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL), Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), Universitatea "Ovidius" şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa (MINAC), precum şi Institutul de Cercetări Eco-muzeale "Gavrilă Simion" din Tulcea (ICEM).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri