Expoziţia "Benzile desenate cehe: aici şi acum", care oferă o imagine de ansamblu asupra scenei contemporane a benzilor desenate cehe, prin prezentarea câtorva dintre artiştii ei de seamă, se va deschide joi la Centrul Ceh.
Expoziţia reuneşte portretele unor figuri marcante ale celei de-a noua arte din Cehia, care au avut sau au în continuare contribuţii importante în dezvoltarea şi recunoaşterea acestui mediu artistic ca artă la cel mai înalt nivel, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
"'Benzile desenate cehe: aici şi acum' trece în revistă creatori ce îmbină zona mitică a legendelor cehe cu structura clasică de bildungsroman, omagierea unor figuri istorice, documentarea unor fresce sociale, cât şi a unor evenimente traumatizante la nivelul individului sau al societăţii, punând sub lupă toate aceste trăiri printr-o miriadă de stiluri vizuale, originale sau cu influenţe vestice sau asiatice. Cele două valuri de artişti ce s-au făcut remarcaţi în ultimele două decenii au ridicat, astfel, oglinzi către societatea cehă şi le-au transformat în portaluri comice, dramatice, romantice, mai aproape de real sau de fantastic, menţinându-se actuale şi adeseori revelatoare", informează sursa citată.
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 4 iunie, de luni până vineri, între orele 9,00 - 16,00.
Expoziție de benzi desenate la Centrul Ceh
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

5.732
Celine Dion face anunțul pe care nimeni nu credea că-l va mai auzi
5.732

2.536
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
2.536

79
Schimbare majoră în România: copiii vor învăța despre bani încă din primii ani de școală - acord între PNEFR și EDUPART
79

1.537
Lovitură în piața media: Publicația Europa Liberă România se închide
1.537

24
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
24

18
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
18

40
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
40

77
Greșeala pe care o fac turiștii când își pregătesc valizele - Aceasta poate fi speculată de hoți
77

58
Jaful în urma căruia au fost furate tablouri de Renoir,Cézanne şi Matisse a durat "mai puţin de trei minute"
58

34
Fanii lui Céline Dion aşteaptă informaţii cu privire la un nou concert al divei la Paris
34

72
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a suferit de cancer pancreatic
72

26
Mircea Cărtărescu şi-a lansat la Luxemburg romanul "Theodoros"
26

38
Artemis 2: NASA pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea din 1 aprilie
38
















Comentează