Expoziție de fluturi rari de pe trei continente la Muzeul Antipa. Program special de 1 mai

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" propune vizitatorilor un program special în perioada 1-3 mai şi invită la vizitarea expoziţiei de fluturi exotici vii, deschisă recent.

"În perioada 1-3 mai 2026 vă invităm la Muzeul Antipa să ne vizitaţi! Programul nostru special din acest weekend prelungit este între orele 10:00 - 20:00 (ultimul vizitator va intra la ora 19:00). Vă reamintim că, dacă ne treceţi pragul în aceste zile, puteţi admira şi expoziţia de fluturi exotici vii "COCON", una dintre experienţele cele mai iubite de public. (...) Vă aşteptăm cu mult drag!", transmite instituţia muzeală, într-o postare pe Facebook.

Potrivit sursei citate, într-un decor spectaculos şi un microclimat atent controlat pentru a reproduce habitatul natural, expoziţia reuneşte specii provenite din Sud-Estul Asiei, America Centrală şi de Sud, dar şi din Africa Subsahariană, printre care Morpho peleides (fluturele împărat), Papilio palinurus (coada-rândunicii-de-smarald), Cethosia biblis (fluturele roşcat cu aripi dantelate), Siproeta stelenes (fluturele malachit), dar şi reprezentanţi ai genului Caligo, cunoscuţi drept fluturii cap-de-bufniţă.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură10°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri