Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Extinderea certificatului de grad de handicap grav până la 18 ani pentru copiii cu dizabilităţi, pe baza unor criterii - proiect adoptat de deputați

Inquam Photos / George Calin
Camera Deputatilor plen

Camera Deputaţilor a adoptat joi, cu 295 de voturi pentru, un proiect de lege potrivit căruia copiii cu dizabilităţi să beneficieze de extinderea certificatului de încadrare în grad de handicap grav până la împlinirea vârstei de 18 ani, pe baza unor criterii bio-psiho-sociale specifice, în cazul în care le-au fost eliberate anterior, consecutiv, două astfel de certificate cu valabilitatea de doi ani.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art. 861 din Legea nr.448/2006, în sensul extinderii termenului de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru copiii cu handicap a căror afecţiune se încadrează în patologia bolilor degenerative, pentru cei cărora le lipseşte un membru în urma amputaţiei şi pentru cei cu tulburări din spectrul autismului, certificate de medicul de specialitate, potrivit agerpres.ro.

"Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care copilului cu dizabilităţi îi sunt eliberate, consecutiv, două certificate de încadrare în grad de handicap grav, fiecare având termenul de valabilitate de 2 ani, ulterior, Comisia pentru protecţia copilului eliberează un certificat valabil până la vârsta de 18 ani, pe baza unor criterii bio-psiho-sociale specifice, elaborate de Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale", prevede proiectul.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se aprobă prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii şi Protecţiei sociale criteriile bio-psiho-sociale.

Camera Deputaţilor este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.