Extrema dreaptă din Franța îi dă o lovitură sub centură lui Emmanuel Macron: Se complică alegerile din Franța

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 17-06-2024

Actualizat: 17-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: X/ Emmanuel Macron

Reforma prin care vârsta pensionării a crescut la 64 de ani ”va fi abrogată în toamnă”, în cazul unei victorii a Partidului Rassemblement national (RN, extremă dreapta), anunţă luni deputatul în exerciţiu Jean-Philippe Tanguy. Este o lovitură pentru politica lui Emmanuel Macron, care a impus creșterea vârstei de pensionare și a generat protestele ”Vestelor Galbene”, care au aruncat Franța în haos, informează News.ro.

Un simbol al celui de-al doilea mandat de cinci ani al lui Emmanuel Macron, această reformă, adoptată cu forcepsul în 2023, ”va fi aborgată în toamnă, după consultări cu partenerii economici şi sociali”, în cazul în care RN obţine vicotria la 30 iunie şi 7 iulie, anunţă la BFMTV Jean-Philippe Tanguy.

În vederea justificării acestei amânări de câteva luni, deputatul în exerciţiu din Somme anunţă că ”niciun guvern nu poate ajunge la putere în timpul JO şi abroga o reformă creând haos în administraţie”.

Acesta este un mod de a prezenta un calendar, după ce şeful său Jordan Bardella a tărăgănat, apreciind că este vorba despre un subiect ”important” dar nu ”prioritar”.

Vor abroga reforma pensiilor a lui Macron

În schimb, stânga unită sub culorile Noului Front Popular anunţă însă să abroge reforma pensiilor lui Macron încă din vară.

”Cu cât mergem mai repede, cu atât va fi mai uşor, pentru că abia a început să să fie aplicată”, a justificat la BFMTV deputatul în exerciţiu Eric Coquerel de la Partidul La France Insoumise (LFI, stânga radicală).

El estimează că costul revenirii la vârsta de pensionare la 62 de ani este de aprocimativ ”20 de miliarde de euro în 2032”.

El estimează că această sumă poate fi finanţată prin creşterea cotizaţiilor sociale.

Revenirea la o vârstă de pensionare de 60 de ani ar costa ”aproape dublu”, ”în mare 50 de miliarde” de euro, lucru care va avea loc ”treptat” şi ”imediat ce condiţiile macroeconomice o vor permite”, a adăugat el.

RN apără ”reforma care a fost propusă de către Marine Le Pen, ca persoanele care au început să lucreze devreme, înainte de (vârsta de) 20 de ani, sub rezerva unui anumit nunmăr de trimestre, evident, să poată ieşi la pensie înainte de vârsta de 60 de ani”, a precizat Jean-Philippe Tanguy.

Cei care şi-au început cariera după 20 de ani se vor putea pensiona ”între 60 şi 62 de ani, în funcţie de anuităţile realizate”, dar ”dacă nu ai cotizat suficient va fi tot către (vârsta de) 65 e ani”, a adăugat el.

Jean-Philippe Tanguy a estimat costul acestei reforme la nouă miliarde de euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri