Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

F1: Demonstraţie de forţă făcută de Max Verstappen, care a câştigat Marele Premiu de la Miami

www.redbull.com
Max Verstappen

Campionul mondial Max Verstappen (Red Bull), plecat de pe locul al nouălea, a făcut o demonstraţie de forţă şi a câştigat duminică Marele Premiu de la Miami (Florida), etapa a cincea a Campionatului Mondial de Formula 1, transmite AFP, potrivit Agerpres,

Podiumul cursei a fost completat de coechipierul său mexican Sergio Perez, care a plecat din pole position, şi de veteranul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin).

Foto: (c) CHANDAN KHANNA POOL / EPA


Verstappen a plecat din linia a cincea a grilei de start şi superioritatea sa a fost evidentă în scurt timp, olandezul fiind deja al patrulea după primele nouă tururi, iar după 15 tururi era pe locul secund, depăşindu-i, printre alţii, pe Carlos Sainz şi Fernando Alonso. Campionul a preluat conducerea din turul 21 al cursei, când Perez a intrat la standuri, întârziind la maximum schimbarea pneurilor pentru a avea un avans suficient pentru a fi sigur că va ieşi în faţa coechipierului său. Verstappen a intrat la boxe în turul 46 şi a ieşit chiar după Perez, dar a redevenit lider două tururi mai târziu şi nu a mai cedat până la final.

După cea de-a treia sa victorie în acest sezon şi a celui mai bun tur al cursei, Verstappen şi-a mărit cu şase puncte avansul în clasamentul mondial al piloţilor, acesta fiind acum de 14 puncte.

Foto: (c) CRISTOBAL HERRERAULASHKEVICH / EPA


Red Bull a reuşit a patra dublă în cinci curse şi confirmă dominaţia zdrobitoare la constructori.

Mercedes, care a avut probleme în calificări, a recuperat în cursă, obţinând un loc patru prin britanicul George Russell şi un loc şase prin compatriotul său Lewis Hamilton, care a plecat de pe poziţia a 13-a a grilei.

Ferrari, care a reuşit primul podium la Baku în acest sezon, s-a mulţumit cu clasarea celor două monoposturi în Top 7.

Foto: (c) CRISTOBAL HERRERAULASHKEVICH / EPA


Clasamentul cursei:
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 308,326 km în 1 h 27:38.241
2. Sergio Pérez (Mexic/Red Bull), la 5.384
3. Fernando Alonso (Spania/Aston Martin-Mercedes), la 26.305
4. George Russell (Marea Britanie/Mercedes), la 33.229
5. Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari), la 42.511
6. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes), la 51.249
7. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari), la 52.988
8. Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Renault), la 55.670
9. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault), la 58.123
10. Kevin Magnussen (Danemarca/Haas-Ferrari), la 1:02.945
11. Yuki Tsunoda (Japonia/AlphaTauri-Red Bull), la 1:04.309
12. Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes), la 1:04.754
13. Valtteri Bottas (Finlanda/Alfa Romeo-Ferrari ), la 1:11.637
14. Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes), la 1:12.861
15. Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari), la 1:14.950
16. Guanyu Zhou (China/Alfa Romeo-Ferrari ), la 1:18.440
17. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes), la 1:27.717
18. Nyck de Vries (Olanda/AlphaTauri-Red Bull), la 1:28.949
19. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes), la un tur
20. Logan Sargeant (SUA/Williams-Mercedes), la un tur

Cel mai rapid tur al cursei: Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 1:29.708 în turul 56 (medie orară 240,902 km).

Clasamentul general al piloţilor:
1. Max Verstappen (Olanda) 119 puncte
2. Sergio Pérez (Mexic) 105
3. Fernando Alonso (Spania) 75
4. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 56
5. Carlos Sainz Jr (Spania) 44
6. George Russell (Marea Baritanie) 40
7. Charles Leclerc (Monaco) 34
8. Lance Stroll (Canada) 27
9. Lando Norris (Marea Britanie) 10
10. Pierre Gasly (Franţa) 8
11. Nico Hulkenberg (Germania) 6
12. Esteban Ocon (Franţa) 6
13. Valtteri Bottas (Finlanda) 4
14. Oscar Piastri (Australia) 4
15. Guanyu Zhou (China) 2
16. Yuki Tsunoda (Japonia) 2
17. Kevin Magnussen (Danemarca) 2
18. Alexander Albon (Thailanda) 1
19. Logan Sargeant (SUA) 0
20. Nyck de Vries (Olanda) 0

Clasamentul general al constructorilor:
1. Red Bull 224 puncte
2. Aston Martin-Mercedes 102
3. Mercedes 96
4. Ferrari 78
5. McLaren-Mercedes 14
6. Alpine-Renault 14
7. Haas-Ferrari 8
8. Alfa Romeo-Ferrari 6
9. AlphaTauri-Red Bull 2
10. Williams-Mercedes 1

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.