Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FA-BU-LOS Jean-Claude Juncker nu se dezminte: Cum și-a încheiat ultima conferință de presă ca șef al Comisiei Europene - VIDEO

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker nu şi-a dezminţit vineri reputaţia de spirit liber şi acid, cu o ultimă conferinţă de presă la sediul de la Bruxelles al Comisiei Europene punctată de înţepături, anecdote, glume şi momente emoţionante, comentează AFP.

"Mi-e foame!" au fost ultimele cuvinte ale unei scurte sesiuni de întrebări şi răspunsuri în cursul căreia a criticat distrugerea de către preşedintele francez Emmanuel Macron a sistemului de 'spitzenkandidat' instaurat în 2014 pentru a-l desemna pe preşedintele Comisiei Europene şi a dezvăluit o anecdotă savuroasă despre ascultarea telefonului său mobil de către serviciile preşedinţilor american Bill Clinton şi francez Jacques Chirac în 1997.

Citește și: EXCLUSIV Din lac în puț! Ludovic Orban a făcut-o lată! Ultima numită, prinsă cu ilegalități! Ar avea dosar penal

"Ideea de a nu relua sistemul 'spitzenkandidat' în 2019 a fost o eroare. Era un mic avans democratic, dar a fost suprimat din motive obscure", a declarat el, informează agerpres.ro.

Critica l-a vizat direct pe preşedintele francez, adversar declarat al acestui sistem instaurat de grupurile politice din Parlamentul European pentru a-l desemna pe preşedintele Comisiei.

Citește și: Klaus Iohannis a decorat-o astăzi- Cine este cea care are contracte în derulare cu ministerul și Cumpănașu

Emmanuel Macron a refuzat acest sistem în 2019 şi l-a respins pe Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE, dreapta proeuropeană) ieşit pe primul loc la alegerile din mai pentru legislativul comunitar.

Două summituri europene au fost necesare pentru a o desemna pe Ursula von der Leyen, ministrul german al Apărării, aleasă apoi de Parlamentul European cu o majoritate de doar nouă voturi în plus faţă de numărul necesar.

Citește și: Olguța Vasilescu îl provoacă pe Florin Cîțu:’Acuză și își dă singur răspunsul. Îl invit la o dezbatere 1 la 1

Jean-Claude Juncker a povestit apoi o anecdotă savuroasă despre telefonul său mobil. "Telefonul meu Nokia este în prezent protejat, dar atunci putea fi ascultat", a explicat el.

Ajuns în 1997 la Paris pentru un summit european despre locurile de muncă, el a fost nevoit să îşi schimbe hotelul.

Citește și: Gabriela Firea a explodat după ce Florin Cîțu nu a alocat bani Capitalei: Ne vom apăra și în instanță, dacă va fi necesar

"Noaptea, Bill Clinton m-a sunat pentru a-mi vorbi despre o problemă între Airbus şi Boeing. Am fost foarte surprins, pentru că m-a sunat pe linia fixă a noului meu hotel, în contextul în care nici delegaţia mea nu ştia că m-am mutat. Şi am fost foarte surprins să îl aud a doua zi pe Jacques Chirac spunându-mi, când m-a primit la Palatul Elysée: "Felul în care ai vorbit cu Clinton este felul în care Europa trebuie să discute cu americanii'", a povestit el.

Jean-Claude Juncker a apărut obosit la conferinţa de presă de vineri, a mai comentat AFP. El este în perioada de recuperare după o operaţie delicată pentru un anevrism aortic şi a fost nevoit să amâne pentru marţi, 3 decembrie, predarea puterii către Ursula von der Leyen. El va sărbători împlinirea a 65 de ani la 9 decembrie.

Citește și: Marcel Vela dinamitează Ministerul de Interne: ‘Se vor face’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.