Fabian Riessle, triplu campion mondial la combinată nordică, şi-a anunţat retragerea

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-01-2024

Actualizat: 23-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Germanul Fabian Riessle, fostul star al probei de combinată nordică, triplu campion mondial şi campion olimpic pe echipe, va agăţa schiurile în cui după concursul de Cupă Mondială care va avea loc la Schonach (Germania), pe 28 ianuarie, informează DPA, potrivit Agerpres.

"Aştept cu nerăbdare să-mi sărbătoresc retragerea alături de voi toţi", a scris Riessle, în vârstă de 33 de ani, pe contul său de Instagram.

Fabian Riessle şi-a făcut debutul în Cupa Mondială chiar la Schonach, în ianuarie 2009.

Sportivul german a cucerit aurul pe echipe la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang (Coreea de Sud), în 2018, împreună cu compatrioţii săi Eric Frenzel, Vinzenz Geiger şi Johannes Rydzek.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri