Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fabrică de seminţe hibrid clandestină, descoperită în urma unor percheziţii

www.ziuaconstanta.ro
mascati perchezitii

O fabrică de producere şi împachetare a seminţelor hibride a fost descoperită joi, în Bucureşti, în urma unor percheziţii efectuate într-o cauză în care Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina efectuează cercetări privind comiterea infracţiunilor de înşelăciune, ultraj şi contrafacerea şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, precizează un comunicat la Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, transmis joi Agerpres. Potrivit sursei citate, în această cauză, două persoane din Bucureşti sunt suspectate că au vândut seminţe hibrid contrafăcute, purtând denumirea unor mărci înregistrate, unei persoane din oraşul Şcorniceşti, precum şi de faptul că au tamponat în mod repetat automobilul unor ofiţeri de poliţie care încercau să-i prindă.

"Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina efectuează cercetări cu privire la comiterea infracţiunilor de înşelăciune (...), contrafacerea unei mărci şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată (...) constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2017, suspecţii HB şi IM, din municipiul Bucureşti, au indus-o în eroare pe persoana vătămată ML din oraşul Scorniceşti, jud. Olt, căreia i-au vândut seminţe hibrid contrafăcute purtând denumirea unor mărci înregistrate", se precizează în comunicat.

Ofiţeri de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) s-au deplasat în Bucureşti pentru identificarea şi prinderea autorilor. În Capitală, maşina poliţiştilor de la IPJ Olt care încercau să-i prindă pe suspecţii din acest dosar a fost tamponată în mod repetat, iar poliţiştilor le-au fost provocate suferinţe fizice. În urma a cinci percheziţii efectuate joi în Bucureşti, la adrese utilizate de suspecţii din această cauză, a fost identificată o fabrică de seminţe hibrid. "La data de 02.03.2017 au fost efectuate percheziţii la cinci adrese utilizate de suspecţi, ocazie cu care a fost identificată o fabrică clandestină de produs şi împachetat seminţe hibrid, produse fito-sanitare contrafăcute precum şi 253 de saci cu seminţe hibride contrafăcute. În activităţile desfăşurate, procurorii au fost sprijiniţi de către lucrători din cadrul DGPMB - Poliţia Sectorului 6, Serviciul de investigare a criminalităţii economice şi Poliţia Locală Sector 4", se menţionează în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.