FACIAS a sesizat CSM și Inspecția Judiciară pentru abuzurile și întârzierile grave din ancheta penală privind moartea lui Andrei Șerban Ionescu, în care este implicat un polițist de la IPJ Iași

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 03-10-2025 15:18

Article thumbnail

Sursă foto: FACIAS

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară în legătură cu modul în care este instrumentat dosarul penal al polițistului care, în noiembrie 2024, aflat la volan sub influența alcoolului, a ucis un student olimpic în Poiana Brașov. După zece luni, dosarul care anchetează moartea tragică a studentului olimpic Andrei Șerban Ionescu este blocat. Erorile din timpul anchetei și expertiza criminalistică rămasă nefinalizată au făcut imposibilă trimiterea cauzei în instanță. 

FACIAS a analizat documentele din dosarul penal deschis pe numele polițistului Vlad Roșca și a constatat o serie de nereguli grave care au dus la blocarea anchetei și la tergiversarea obținerii unei soluții în instanță.

În sesizarea transmisă către CSM și Inspecția Judiciară, FACIAS arată modul defectuos în care au fost gestionate măsurile preventive. Concret, inculpatul Vlad Roșca a fost pus în libertate după ce procurorul de caz a formulat cu o zi întârziere cererea de prelungire a arestării preventive, pe 21 februarie 2025, deși termenul legal era 20 februarie. Această eroare procedurală a avut drept consecință eliberarea inculpatului fără nicio altă măsură preventivă. În ședința de judecată, nu avocatul inculpatului, ci chiar procurorul de ședință, Mihaela Durnea, a cerut punerea în libertate a polițistului.

O altă abatere constatată este că ordonanța prin care procurorul de caz a dispus efectuarea expertizei tehnice criminalistice, emisă la 11 februarie 2025, a fost adusă la cunoștința părților și a expertului desemnat în cauză abia la sfârșitul lunii mai, cu o întârziere de peste trei luni. În acest interval, expertiza nu a putut fi demarată, deși era esențială pentru stabilirea împrejurărilor accidentului.

Mai mult, deși părinții victimei au achitat integral costul expertizei criminalistice la data de 18 iunie 2025, aceasta nu a fost finalizată nici după expirarea termenului de trei luni prevăzut în ordonanța procurorului, termen care s-a împlinit la 18 septembrie 2025. FACIAS a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov să precizeze motivele întârzierii, iar Institutului Național de Expertize Criminalistice să explice de ce expertul desemnat nu a respectat termenul stabilit. Totodată, FACIAS a informat Ministerul Justiției despre aceste abuzuri și întârzieri și a solicitat ministrului să dispună măsurile necesare pentru corectarea situației.

Totodată, FACIAS atrage atenția că martorii-cheie, tinerii care au sunat la 112 imediat după accident, nu au fost audiați nici până în prezent, deși declarațiile lor ar putea clarifica împrejurările producerii tragediei. Mai mult, potrivit informațiilor comunicate tatălui victimei de către acești martori, polițiștii criminaliști ajunși la fața locului ar fi trecut cu autospeciala peste probe esențiale, respectiv plăcuța de înmatriculare și urmele de frânare ale autoturismului condus de polițistul Vlad Roșca, fapt care ridică suspiciuni serioase privind respectarea procedurilor legale. FACIAS a cerut Ministerului Afacerilor Interne să fie verificat modul în care au acționat polițiștii criminaliști la locul accidentului, în condițiile în care în zonă există camere de supraveghere video care pot confirma dacă procedurile legale au fost sau nu respectate.

În paralel, FACIAS a solicitat Inspectoratului General al Poliției Române să comunice ce măsuri au fost dispuse față de polițistul Vlad Roșca după producerea accidentului. Totodată, FACIAS a cerut Ministerului Afacerilor Interne să verifice dacă Inspectoratul de Poliție Județean Iași a deschis o anchetă disciplinară împotriva acestuia și dacă au fost aplicate toate măsurile prevăzute de lege, inclusiv suspendarea din funcție pe durata anchetei penale. 

FACIAS cere Ministrului Afacerilor Interne să ia măsuri pentru ca acest caz să nu poată fi mușamalizat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri