Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Familia actorului Julian Sands, dispărut de 11 zile, mulţumeşte autorităţilor pentru căutări

cuget liber
rapire

În timp ce autorităţile californiane tocmai şi-au încheiat a unsprezecea zi de căutări pentru a încerca să-l găsească pe actorul Julian Sands, dat dispărut în munţii din Los Angeles, familia sa a mulţumit echipelor mobilizate la faţa locului pentru munca „eroică”, potrivit news.ro.

„Suntem profund emoţionaţi de efuziunea de dragoste şi sprijin”, a declarat familia actorului într-un comunicat, transmis de BBC. „Mulţumirile noastre sincere membrilor dedicaţi din comitatul San Bernardino care coordonează căutarea iubitului nostru Julian".

Julian Sands a fost dat dispărut de soţia sa, Eugenia Citkowitz, pe 13 ianuarie. Actorul în vârstă de 65 de ani făcuse o drumeţie pe Muntele Baldy, la nord de Los Angeles şi nu a dat alte veşti. Maşina lui, goală, a fost găsită în apropierea locului unde şi-a început excursia.

Acest munte este cunoscut ca fiind periculos, „chiar şi pentru drumeţii experimentaţi”, conform Oficiului Şerifului din comitatul San Bernardino. În plus, California a fost lovită recent de furtuni puternice şi devastatoare. Rafalele de vânt şi inundaţiile au provocat moartea a peste cincisprezece persoane.

Pe lângă Julian Sands, un alt drumeţ, Jin Chung, în vârstă de 75 de ani, este şi el dispărut.

Sands, care a crescut în Yorkshire, a avut o carieră diversă în industria filmului, apărând în zeci de roluri în film şi televiziune şi locuieşte de mai mulţi ani în zona Los Angeles împreună cu soţia sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz. Are trei copii. Într-un interviu din 2018 pentru The Guardian, Sands a vorbit despre fixaţia sa pentru alpinism şi despre importanţa de a continua să îmbrăţişeze noi aventuri pe măsură ce îmbătrâneşte. Într-un alt interviu din 2020, el s-a descris ca fiind cel mai fericit „aproape de un vârf de munte într-o dimineaţă rece glorioasă”.

Sands a povestit în 2020 că a fost „la începutul anilor 90, în Anzi, prins într-o furtună atroce la peste 6.000 de metri altitudine cu alţi trei. Unii băieţi apropiaţi de noi au pierit; am fost norocoşi".

Devenit cunoscut în 1985 cu filmul "Room with a View", în care joacă alături de Helena Bonham Carter, Julian Sands a apărut şi în "Leaving Las Vegas", "Warlock: The Armageddon", sau în 2022 în "The Ghosts of Monday".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.