DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Familia, rostul unei națiuni - Comunicatul PMP cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei

PMP

Partidul Mișcarea Populară a emis un comunicat cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei

„Familia este una dintre valorile fundamentale ale societății românești, potrivit programului politic al Partidului Mișcarea Populară. Cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, PMP susține promovarea  și protejarea patrimoniului social al relațiilor inter-umane, esențial în prezervarea națiunii noastre.

Ca politicieni, este rostul nostru de a cultiva moștenirea strămoșilor, de a adăuga noi valențe culturale și de a-i asigura perenitatea. PMP este apărătorul  României  profunde, a  valorilor ancestrale care dăinuiesc în spațiul românesc. De aceea, avem obligația să  investim în educație, în conservarea  bunurilor naționale, în susținerea tradițiilor și obiceiurilor, ca un act de cultură și de continuitate a nației.

PMP consideră că Guvernul  are obligația de a întocmi un proiect național de susținere a familiei, a valorilor sale, de sprijin pentru tinerii care vor să-și construiască un cămin. Familia este și va fi fundația  societății românești, cea mai bună investiție în viitorul copiilor noștri.” se arată în comunicatul PMP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.