Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fanii sosiţi la festivalul Wacken, întorşi din drum de organizatori din cauza ploii şi a noroiului

facebook.com
festivalul Wacken

Fanii sosiţi la festivalul Wacken, întorşi din drum de organizatori din cauza ploii şi a noroiului

Organizatorii Wacken Open Air au întors din drum o parte dintre fanii sosiţi la legendarul festival heavy metal din Germania din cauza ploii torenţiale, informează miercuri agenţia DPA, informează Agerpres.

Miercuri dimineaţă, cu câteva ore înainte de începerea festivalului, organizatorii au anunţat pe Instagram că a fost atinsă "capacitatea rezonabilă pentru vizitatori" având în vedere condiţiile meteorologice.

"Orice altă călătorie trebuie suspendată şi anulată, cu efect imediat", se arată în anunţ.

Este pentru prima dată în istoria festivalului în care se ia o astfel de decizie, au spus organizatorii.

"Suntem foarte trişti, însă, din păcate, situaţia meteorologică dificilă care continuă nu ne oferă altă opţiune", au precizat aceştia.

Fanii au reacţionat negativ şi au criticat lipsa de comunicare. Unii dintre ei rezistaseră ore întregi la intrarea în locul de desfăşurare a festivalului, programat să înceapă în a doua parte a zilei de miercuri.

Iniţial, la eveniment erau aşteptaţi aproximativ 85.000 de fani.

Marţi seara, Thomas Jensen, cofondatorul festivalului, a declarat pentru DPA: "Sper să avem jumătate (dintre ei) sau chiar mai mulţi în interior". Siguranţa, a precizat Jensen, reprezintă prioritatea principală a organizatorilor.

Precipitaţiile abundente care au căzut în ultima perioadă au stat la baza acestei măsuri, au justificat organizatorii festivalului. Ca urmare, zonele de camping şi de desfăşurare a evenimentelor, dar şi drumurile se aflau într-o stare proastă. Cu toate acestea, ei au precizat că vor încerca să permită accesul autovehiculelor aflate deja în imediata apropiere a locaţiei festivalului.

Condiţiile din zonă şi anunţurile conform cărora nu va mai fi permis accesul fanilor cu maşini pe câmpurile îmbibate cu apă au provocat deja nemulţumiri în rândul unora dintre vizitatori, marţi.

În prima zi a festivalului, o parte din cenuşa lui Lemmy Kilmister, regretatul solist al trupei rock Motörhead, va fi amplasată la Wacken. Muzicianul, care a murit în 2015, urmează să fie "onorat printr-un gest de neuitat", au anunţat organizatorii. Membrii trupei Motörhead, Phil Campbell şi Mikkey Dee, vor participa la evenimentele de comemorare.

Pentru prima dată în istoria festivalului, ediţia din acest an va dura patru zile. În acest interval sunt programate peste 200 de concerte, pe nouă scene, printre formaţiile cap de afiş numărându-se Iron Maiden, Megadeth şi Helloween.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.