Municipiul Craiova a rămas, marţi seara, din nou fără căldură pentru 30 de ore din cauza unei avarii la instalaţiile energetice.
Potrivit Electrocentrale Craiova S.A., producătorul de agent termic, marţi seara, ca urmare a unei avarii la instalaţiile energetice s-au redus parametrii de furnizare a agentului termic în municipiul Craiova.
"Furnizarea la parametri nominali se va relua în data de 22.01.2026 la ora 00:00. Din cauza dimensiunii reţelei primare de termoficare şi a distanţelor diferite la care sunt amplasate punctele termice faţă de centrală, este posibil ca în zonele (cartierele) mai îndepărtate din oraş să se ajungă mai târziu la temperatura prevăzută în diagrama de potrivit Agerpres.
Aceasta este a şasea oară de la începutul acestui an când locuitorii municipiului Craiova rămân fără căldură în plină iarnă pentru mai bine de 24 de ore.
Primarul municipiului Craiova, Olguţa Vasilescu, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă susţinută în faţa SC Electrocentrale Craiova, firma care produce energia termică a oraşului, dar şi agentul termic primar pentru compania Ford, că premierul Ilie Bolojan a refuzat să aloce suma de 350 de milioane pentru reparaţii la grupurile energetice, motiv pentru care reţeaua a cedat, iar locuitorii şi producătorul de automobile au rămas fără căldură de cinci ori în două săptămâni, de fiecare dată mai mult de 24 de ore.
La conferinţa de presă au venit şi preşedinţi de asociaţii de proprietari din municipiul Craiova care i-au solicitat premierului să aloce suma de 50 de milioane lei către Electrocentrale Craiova, societate care aparţine Guvernului României. Olguţa Vasilescu a subliniat că primăria nu poate să investească într-o societate care nu îi aparţine.
"Sunt aici şi preşedinţi de asociaţii de proprietari pentru a face pe domnul Ilie Bolojan să conştientizeze că această centrală îi aparţine. Această centrală aparţine Guvernului României şi nu Primăriei Craiova. În această centrală nu poate să facă investiţii decât Guvernul României. În urmă cu câteva luni, ministrul Energiei a solicitat prin memorandum Guvernului României suma de 350 de milioane de lei pentru a face reparaţii la grupurile energetice, aşa cum s-au făcut în fiecare an, pentru a lua trei CAF-uri, variantă de backup pentru perioada în care nu funcţionează cele două grupuri energetice şi pentru a plăti o parte din datoriile acestei societăţi. Domnul Ilie Bolojan a considerat că nu este importantă această societate, a considerat că este o gaură neagră în care nu mai trebuie să investească, deşi această societate introduce în bandă 100 de Megawaţi în fiecare an, această societate asigură încălzirea oraşului Craiova. Această societate asigură, de asemenea, energia necesară pentru producătorul Ford, care este al doilea producător din România şi al doilea plătitor de taxe din România", a spus Olguţa Vasilescu.
Primarul Craiovei a mai spus că întrucât cei 350 de milioane de lei nu au fost alocaţi, pentru prima oară în ultimii 30 de ani nu s-au făcut reparaţii la Electrocentrale Craiova.





























Comentează