Fâșia Gaza: Bilanțul morților a depășit 60.000 de persoane

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 29-07-2025 13:55

Actualizat: 29-07-2025 16:55

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Sănătății din Fâșia Gaza a anunțat că numărul palestinienilor uciși în atacurile israeliene a ajuns la cel puțin 60.034, de la începutul conflictului. Alte peste 145.000 de persoane au fost rănite, conform Mediafax.

Potrivit celei mai recente actualizări zilnice, publicată de autoritățile medicale din Gaza, în ultimele 24 de ore au fost aduse în spitalele din teritoriu cadavrele a 113 palestinieni, depășind astfel cifra de 60.000 de decese de la începutul conflictului, informează Al Jazeera.

De asemena, 637 persoane au fost rănite în ultimele 24 de ore, totalul persoanelor rănite în urma începerii războiului ajungând la peste 145.000.

Ofensivă demarate de Israel în octombrie 2023, a provocat o catastrofă umanitară fără precedent în enclava palestiniană. Organizația internațională IPC susține că „scenariul cel mai grav al foametei se desfășoară deja” în enclava palestiniană, notează Reuters.

În contextul apelurilor umanitare din partea comunității internaționale, luni, președintele american, Donald Trump a respins declarațiile premierul Netanyahu despre foametea din Gaza și a subliniat nevoie de mai mult sprijin umanitar afirmând că este nevoie de „hrană și siguranță acum”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri