DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fată de 14 ani din Iași și-a înscenat răpirea ca să plece la București, la întâlnire cu iubitul cunoscut pe Facebook

facebook.com
politia

O fată de 14 ani, din localitatea Ciurea, județul Iași a plecat la București, pentru a se întâlni cu iubitul cunoscut pe Facebook și i-a spus mamei sale că a fost răpită. Speriată, femeia a sunat la 112, iar copila a fost găsită în scurt timp, anunță MEDIAFAX.

O femeie de 36 de ani, din localitatea ieșeană Ciurea, a sunat la 112 pentru a anunța că fiica ei în vârstă de 14 a fost răpită de pe stradă de către persoane necunoscute, după ce fata și-a sunat mama relatându-i întâmplarea.

Polițiștii au căutat copila și au găsit-o la scurt timp în comuna învecinată, iar aceasta le-a povestit oamenilor legii că a fost fost răpită și sechestrată.

„A declarat faptul că în dimineaţa zilei de 24 august, în timp ce se deplasa spre satul Şcheia, ar fi fost luată la ocazie cu un autoturism tip dubă, după care ocupanţii acestuia ar fi legat-o de mâini şi picioare și ar fi dus-o într-un loc necunoscut, iar ulterior, în jurul orei 10.00, ar fi reușit să scape și i-ar fi solicitat unei femei să o transporte cu un autoturism, în comuna Șcheia", se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Poliția Iași.

Lovitură de teatru - Parchetul a redeschis dosarul fostului episcop de Huși

În urma declarațiilor fetei, a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate.

Verificările polițiștilor au scos la iveală faptul că totul era o farsă și, în realitate, fata a inventat povestea cu răpirea și sechestrarea pentru a fugi la un iubit pe care l-a cunoscut pe Facebook.

„S-a constatat faptul că, în dimineața de 24 august, minora ar fi plecat de la domiciliu, cu intenția de a se deplasa în municipiul București pentru a se întâlni cu un tânăr cunoscut pe o rețea de socializare, iar pentru a-și acoperi plecarea ar fi sunat-o pe mama sa și i-ar fi relatat că ar fi fost răpită și legată. Ulterior, după ce mama sa a alertat polițiștii, minora ar fi renunțat la intenția de a părăsi domiciliul și s-ar fi oprit pe raza comunei unde a fost găsită de polițiști", spun oamenii legii.

Polițiștii au dus-o înapoi acasă pe copila de 14 ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.