Fată de 14 ani violată de tatăl său. Cazul a intrat în atenția DIICOT Timișoara

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 11-01-2017

Actualizat: 11-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara  efectuează cercetări față de suspectul T. A., în vârstă de 41 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă, rele tratamente aplicate minorului şi incest.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2016, suspectul T. A., profitând de ascendentul moral avut asupra fiicei sale minoră în vârstă de 14 ani, a determinat-o pe aceasta să întrețină relații sexuale, în timp minora dobândind o dependență emoțională totală față de tatăl său. În condițiile în care relația nefirească dintre suspect și fiica sa minoră a fost constatată de către membrii familiei, minora a fost luată în plasament de către un centru specializat în reabilitarea copiilor abuzaţi.

INTEGRAL Măsurile luate de Guvernul Grindeanu. Conținut și impact/ DOCUMENT

In urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constat că suspectul a continuat însă să mențină relații apropiate cu minora pe care o vizita frecvent în centrul de plasament .Totodată,  în această perioadă, suspectul a determinat-o pe minoră să realizeze şi să îi transmită  mai multe clipuri video și fotografii cu caracter explicit pornografic.

Curtea Constituţională din Moldova, DECIZIE în privinţa cetăţeniei lui Băsescu

În cursul zilei de astăzi procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au efectuat 2 percheziţii pe raza localităţii Lovrin, la domiciliul și reședința unui suspectului, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate un suport de stocare a datelor în format digital HDD, 2 telefoane mobile și 11 cartele SIM.

La sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara vor fi aduse în vederea audierii un număr de 5 persoane.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri