Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FAVORIT detașat în cursa pentru Primăria Timișoara, Robu s-a DEZLĂNȚUIT: S-a încercat să se profite de pandemia de coronavirus

Tion
Nicolae Robu

Preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, candidat la un nou mandat de primar al Timişoarei, a îndemnat cetăţenii să iasă la votare la scrutinul local de duminică, să voteze echipa PNL, întrucât unii contra-competitori mizează pe o absenţă a electoratului mai vârstnic, inducându-le oamenilor teama de contaminare cu COVID-19, conform Agerpres.

Citește și: Guvernul a VOTAT - Măsuri SPECIALE pentru tratarea bolnavilor de coronavirus, până la finele anului

"S-a încercat deja să se profite de pandemia COVID. Nu luaţi în seamă toate aceste mesaje prin care se încearcă panicarea dumneavoastră. Comunicatele date de managerul Spitalului de Boli Infecţioase 'Victor Babeş' din Timişoara (Cristian Oancea, n.r.) şi de reputatul specialist în domeniu, doctor Virgil Musta, vocile cele mai autorizate în domeniu, care vă asigură că nu vă expuneţi niciunui pericol şi vă îndeamnă să mergeţi la vot şi să nu faceţi jocul celor care vor ca dumneavoastră, mai ale persoanele mai în vârstă, să staţi deoparte pentru că v-a trecut vremea. Sunteţi cetăţeni ai acestui oraş şi trebuie să fiţi la vot alături de tineri, nu vă lăsaţi speriaţi de astfel de mesaje lansate special să vă sperie", a declarat Nicolae Robu, vineri, într-o conferinţă de presă.

El a insistat pe faptul că unii îi îndeamnă pe oameni să nu meargă la vot, în sensul "lăsaţi că ştim noi să votăm, lăsaţi-ne pe noi, nu vă mai obosiţi dumneavoastră, că ştim noi ce să votăm" şi a calificat această atitudine ca fiind chiar "de natură penală".

"Aceştia se pretind intelectuali? Ei cred că oamenii simpli ai acestui oraş nu-i taxează pentru o asemenea atitudine? Ei ştiu că la o prezenţă mare la vot, nu au nicio şansă şi atunci încearcă să intoxice şi să sperie populaţia să nu meargă la urne, ca pe acest fond să le crească lor procentele, pentru că ei se duc cu fanatism. Pe asta se bazează", a afirmat Nicolae Robu.

Liderul liberalilor timişeni a subliniat că aceste alegeri sunt extrem de importante şi i-a invitat pe timişoreni să analizeze ceea ce s-a întâmplat în municipiu în ultimele două luni, pentru a vedea cât de mult "au fost minţiţi", că "se fac nişte jocuri de interese" de care populaţia este străină, şi că "au fost folosiţi" oameni de bună credinţă, ajungând la putere "oameni fără scrupule".

"Sunt oameni de bună credinţă, care au crezut că aceşti oameni chiar vor binele public, pentru că sunt oameni valoroşi. (...). Ar fi o nenorocire pentru comunitatea noastră, aşa s-a ajuns în istorie să ajungă la putere oameni fără scrupule, care reprezentau cu totul alte interese decât cele ale comunităţii. Mai ales tinerii au fost cei care au crezut în acele lozinci frumoase. Când s-au trezit a fost târziu, constatând că au fost doar masă de manevră în tot ceea ce s-a întâmplat. Noi nu discutăm la scara omenirii, ci la cea locală (...), unde comunitatea noastră a funcţionat în linişte şi securitate", a spus Nicolae Robu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.