Favorită în sondajele prezidențiale, Marine Le Pen anunță că renunță la șefia partidului său pentru a-l contracandida pe Emmanuel Macron

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 02-04-2021

Actualizat: 02-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: The Independent

Şefa extremei-drepte din Franţa, Marine Le Pen, a confirmat plecarea de la conducerea partidului Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional), care ar putea avea loc după încheierea verii, în vederea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din 2022, relatează AFP.

Citește și: Marcel Ciolacu, ieșire-fulger: ‘Este momentul ca demnitari Voiculescu și Turcan, care au sfidat regulile impuse tuturor cetățenilor obișnuiți, să zboare din funcții!’

"La următorul congres, nu, deoarece este un congres care va legitima candidatul la alegerile prezidenţiale, şi trebuie mai întâi să fiu realeasă. Dar apoi, da, deoarece este necesar să nu fiu doar candidata RN", a declarat Marine Le Pen într-un interviu pentru publicaţia lunară franceză L'Incorrect, care a întrebat-o dacă poate confirma plecarea de la conducerea partidului. L'Incorrect este o publicaţie apropiată de nepoata sa Marion Maréchal, scrie Agerpres.ro.

"Dată fiind posibilitatea unei victorii (la alegerile prezidenţiale - n.r.) care nu a mai fost niciodată atât de mare, trebuie să fiu candidata tuturor celor care vor să ducă lupta naţională", a spus ea.

Citește și: Vlad Voiculescu: ‘Nu o să dăm nimănui un premiu pentru că se vaccinează. Suntem în stare de război cu acest virus’

Lidera extremei-drepte a declarat în februarie că se gândeşte să renunţe la preşedinţia partidului său pentru a fi "candida tuturor francezilor", dar fiind în acelaşi timp susţinută de mişcarea sa politică.

Potrivit vicepreşedintelui partidului, Jordan Bardella, considerat succesorul său, plecarea lui Marine Le Pen de la conducerea RN va avea loc "probabil după încheierea verii".

Citește și: Claudiu Năsui, ieșire în ‘ritm de dans’: ‘Un pas înainte, doi pași înapoi în lupta contra birocrației’

RN va avea la începutul lui iulie cel de-al 17-lea său congres, la Perpignan (sud), unde ar urma să fie validată, fără surprize, candidatura lui Marine Le Pen la prezidenţiale.

Şefa RN şi-a luat "concediu" de la preşedinţia partidului şi între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2017.

Citește și: Florin Cîțu: ‘Cel mai important sprijin pe care Guvernul îl poate da specialiștilor de la Cantacuzino este să îi lase să își facă treaba, să nu îi încurce cu decizii politice’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri