Preşedintele clubului FC Porto, Pinto da Costa, a declarat luni că a fost contactat de fondatorii competiţiei Super League pentru a participa la aceasta, însă a refuzat oferta, scrie France Football, potrivit Agerpres.
''Am avut nişte contacte informale cu unele cluburi care promovează proiectul Super Ligii europene, dar nu i-am acordat prea multă atenţie. [...] Ca membru al UEFA, nu putem participa la nimic care să contravină regulilor Uniunii Europene şi UEFA", a arătat Pinto da Costa.
El şi-a exprimat îndoieli cu privire la viitorul unui astfel de proiect şi spune că ''evenimentele organizate de UEFA vor fi cele oficiale''.
''Suntem în Liga Campionilor şi sperăm să continuăm mulţi ani", a afirmat el.
Înfiinţarea unei Super Ligi, lansată de douăsprezece cluburi disidente, este o "propunere ruşinoasă" a câtorva cluburi "mânate de lăcomie", "un scuipat în faţa tuturor iubitorilor fotbalului", a reacţionat luni preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin.
Preşedintele UEFA a reafirmat că fotbaliştii care joacă la cluburile fondatoare ale acestei ligi închise "vor fi excluşi" de la competiţiile internaţionale, precum Cupa Mondială sau Campionatul European, şi "nu vor putea reprezenta echipele lor naţionale".
"Douăsprezece dintre cele mai mari cluburi europene anunţă că au ajuns un acord pentru crearea unei noi competiţii, 'The Super League', guvernată de cluburile fondatoare. AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham s-au unit în calitate de cluburi fondatoare", se poate citi într-un comunicat difuzat pe site-urile unora dintre aceste grupări.
FC Porto a refuzat să facă parte din proiectul Super Ligii
Explorează subiectul
Articole Similare

31
Venus Williams, 32 de ani de la prima victorie în circuitul WTA
31

19
Niclas Füllkrug, accidentat la debutul ca titular la AC Milan
19

85
Doliu în fotbalul internațional: Un fotbalist în vârstă de 17 ani a fost împușcat
85

53
Bucuria prematură a lui Ofner l-a costat un eventual loc pe tabloul principal la Australian Open
53

20
Bilete accesibile la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028
20

45
Joshua Cavallo acuză Adelaide United de discriminare după coming-out
45

51
Atletico Madrid s-a calificat în sferturi după 1-0 cu Deportivo La Coruna
51

157
Familia lui Jules Bianchi a găsit ultimul kart folosit de regretatul pilot, maşină furată în urmă cu o săptămână
157

3.160
Ion Țiriac: 'Cu cât ai mai mulţi bani, cu atât faci mai puţin în viaţă'
3.160

67
România, victorie cu Turcia şi se califică în grupele principale la Campionatul European de polo
67

38
Michael Carrick a fost numit antrenor al echipei Manchester United până la sfârşitul sezonului
38

15
U BT Cluj – Towers Hamburg, scor 103-92, în BKT EuroCup
15

73
Bundesliga: Meciul Hamburger SV - Bayer Leverkusen, amânat din cauza zăpezii
73
















Comentează