FC Voluntari a obţinut al doilea succes în Liga I, după ce a învins, scor 2-1, Academia Clinceni

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 01-02-2020

Actualizat: 01-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

FC Voluntari a obţinut al doilea succes în Liga I, învingând, sâmbătă, în deplasare, cu 2-1 (1-1), formaţia Academica Clinceni, în etapa XXIII-a a Ligii I. Gazdele au ratat un penalti, în minutul 23, potrivit news.ro.

Prima victorie a echipei din Voluntari a fost înregistrată în 11 august 2019, scor 3-1, tot în deplasare, cu FCSB.

Au marcat: Şut '8 / Simonovski '13, Căpăţână '56 (p).

0-1, min. 8: Şut a marcat cu capul din şase metri, după o centrare a lui Buziuc;

1-1, min 13: De Lucas i-a pasat lui Simonovski, peste apărarea oaspeţilor, iar atacantul macedonean a înscris din poziţie singur cu portarul;

1-2, min. 56: Pârvulescu l-a faultat în careu pe Sanoh. Căpăţână a marcat din penalti.

În minutul 23, Armaş l-a faultat în careu pe Merloi. Cebotaru a executat penaltiul, dar Cojocaru a apărat.

Academica a înscris un gol, în minutul 90+3, dar reuşita lui Albu a fost anulată pentru ofsaid.

Citește și: Vintilă nu se teme că Manea le va oferi rivalilor informaţii: Este clar că poate divulga anumite lucruri, dar cred că mai mult bulversează

Au evoluat următoarele echipe:

Academica: Vâlceanu - V. Achim, Albu, Patriche, Pîrvulescu (M. Dobrescu '59) - Cebotaru (Ndongala '67), Ventura (R. Ion '46) - Merloi, Şut, Buziuc - Vojtus. Antrenor Ilie Poenaru;

Voluntari: Cojocaru - Struna, Paşcanu, Armaş, Kocici - Gorobsov (Morar '75), Pablo de Lucas - Sanoh (Belu '67), Căpăţână, Măţan - Simonovski (Eric '80). Antrenor: Mihai Teja.

Cartonaşe galbene: Patriche '24 şi '90+4, Achim '58 / Simonovski '12, Armaş '22, Sanoh '34, Eric '90;

Cartonaş roşu: Patriche '90+4.

Arbitri: Cătălin Popa – Daniel Mitruţi, Andrei Constantinescu – Ionuţ Coza;

Observatori: Liviu Ciubotariu, Romulus Chihaia.

În urma acestui rezultat, cele două echipe se menţin pe ultimele locuri în Liga I, Clinceni, pe locul 13, cu 20 de puncte, Voluntari, pe locul 14, cu 11 puncte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri