Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FCSB anunţă oficial despărţirea de Edward Iordănescu

Edward Iordănescu

FCSB a anunţat oficial, duminică, despărţirea de antrenorul Edward Iordănescu.

  • "FCSB anunţă că a ajuns la un acord cu Edward Iordănescu pentru încetarea contractului, fără pretenţii financiare din partea niciuneia dintre părţi. Echipa noastră a obţinut, cu tehnicianul în vârstă de 43 de ani pe bancă, un număr de şapte victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere în Liga 1, precum şi calificarea în optimile de finală ale Cupei României. Clubul nostru îi mulţumeşte pentru implicarea şi efortul depus în conducerea echipei şi îi doreşte mult succes în continuare!", a precizat gruparea bucureşteană.

Tehnicianul Edward Iordănescu a anunţat, sâmbătă, într-un mesaj postat pe Facebook, că FCSB i-a propus încetarea de comun acord a colaborării, el menţionând că are sentimentul că Gigi Becali doreşte să se ocupe personal în exclusivitate de echipă.

Începând de luni, finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a avut mai multe ieşiri publice, în care a criticat dur atât jocul echipei pregătite de Edward Iordănescu, cât şi pe tehnician, în ciuda înţelegerii pe care o are în acest sens cu antrenorul principal.

Iordănescu a preluat FCSB la 18 august, după etapa a V-a, la finalul căreia echipa era pe locul 4, cu opt puncte, la şapte puncte de liderul CFR Cluj. El lasă formaţia bucureşteană pe locul 2, cu 31 de puncte, după 15 etape, la opt puncte de CFR Cluj, echipa de pe locul I.

Tehnicianul în vârstă de 43 de ani a venit la FCSB după şapte meciuri oficiale din acest sezon, cinci în campionat şi două în Conference league, în care roş-albaştrii au fost pregătiţi de Dinu Todoran.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.