FCSB va efectua un stagiu de pregătire în Antalya

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 04-01-2023

Actualizat: 04-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: digi24

Echipa de fotbal FCSB se va reuni, joi, în vederea reluării antrenamentelor, şi va efectua un stagiu de pregătire în Antalya (Turcia) între 8 şi 20 ianuarie, informează gruparea bucureşteană pe site-ul său oficial.

Joi, jucătorii vor face vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, urmând ca, după-amiază, să participe la primul antrenament din 2023, potrivit Agerpres.

În cadrul cantonamentului din Antalya, formaţia condusă de Leonard Strizu va disputa două partide amicale, ambele cu echipe din primul eşalon al Poloniei.

Primul meci este programat în 15 ianuarie (ora 16:00), cu Pogon Szczecin (locul 4 în campionat), iar al doilea la 16 ianuarie (ora 16:00), cu Rakow Czestochowa (locul 1 în campionat).

Echipa de fotbal FCSB va disputa prima partidă oficială din 2023 în 22 ianuarie, de la ora 20:45, la Sibiu, cu FC Hermannstadt, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri