Federaţia din Noua Zeelandă va fi condusă de o femeie, pentru prima oară în 130 de ani

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 07-12-2022

Actualizat: 07-12-2022

Article thumbnail

Sursă foto: quinzemondial.com

Reddy, o renumită avocată specializată în drept fiscal şi fost guvernator general al Noii Zeelande, a fost aleasă miercuri pentru a prezida federaţia naţională de rugby în cadrul unei reuniuni care a avut loc la Auckland, a indicat într-un comunicat New Zealand Rugby, fondată în 1892.

"Este o mare onoare săi fiu aleasă preşedinte într-un moment atât de important şi interesant pentru rugby", a spus Reddy, în vârstă de 68 de ani, care a fost numită în consiliul de administraţie al federaţiei în luna aprilie, după ce a ocupat funcţia de guvernator general din 2016 şi până în 2021.

Rugby-ul feminin a luat avânt în Noua Zeelandă, mai ales după victoria "Ferigilor negre" asupra Angliei (34-31) în finala Cupei Mondiale de luna trecută, desfăşurată pe legendarul stadion Eden Park din Auckland, unde neozeelandezele au cucerit pentru a şasea oară titlul mondial.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri