Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Federica Mogherini anunţă poziţia UE privind statutul final al Ierusalimului

mogherini, UE

Şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a reiterat miercuri, într-o convorbire telefonică cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, "poziţia fermă" a UE potrivit căreia "statutul final al Ierusalimului ca viitoare capitală a Israelului şi a unui stat palestinian trebuie rezolvat prin negocieri care să răspundă aspiraţiilor ambelor părţi", relatează AFP. Ea a reafirmat totodată angajamentul Uniunii Europene faţă de "reluarea unui veritabil proces de pace care să conducă la o soluţie bazată pe două state", singura perspectivă în opinia sa "de a garanta pacea şi securitatea atât a palestinienilor cât şi a israelienilor", conform Agerpres.

De asemenea, şefa diplomaţiei europene le-a cerut palestinienilor să dea dovadă de "reţinere" în reacţiile lor la anunţul aşteptat al preşedintelui american Donald Trump de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului şi a salutat angajamentul preşedintelui Abbas ca manifestaţiile de protest să rămână paşnice.

Un important consilier al lui Abbas, Nabil Chaath, l-a prevenit marţi pe Donald Trump că orice recunoaştere de către SUA a Ierusalimului - ocupat şi anexat de Israel - drept capitală a statului evreu va însemna sfârşitul efortului condus de administraţia americană pentru relansarea procesului de pace, aflat într-un punct mort din 2014. Mogherini a precizat că, în cadrul eforturilor sporite ale UE de a acţiona pentru soluţionarea paşnică a conflictului, în coordonare cu ONU şi cu partenerii săi internaţionali, l-a invitat pe Mahmoud Abbas să se întâlnească cu miniştrii de externe ai UE la începutul lunii ianuarie la Bruxelles. Preşedintele palestinian a acceptat invitaţia, se arată într-un comunicat UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.