Canadianul Felix Auger-Aliassime, ocupantul locului 6 în clasamentul mondial, şi norvegianul Holger Rune (locul 11) au fost eliminaţi în primul tur al turneului masculin de tenis de la Adelaide (Australia), de categoria ATP 250, dotat cu premii totale în valoare de 642.735.
Auger-Aliassime, al doilea favorit al competiţiei de la antipozi, s-a înclinat în două seturi, 6-4, 7-6 (7/5), în faţa australianului Alexei Popyrin, venit din calificări, care îl va înfrunta în optimi pe americanul Marcos Giron, conform Agerpres.
Cealaltă surpriză a zilei de luni a reprezentat-o eliminarea lui Holger Rune, revelaţia sezonului 2022 şi cap de serie numărul cinci la Adelaide, care a fost învins în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-4, de japonezul Yoshihito Nishikora. În turul următor, jucătorul nipon îl va avea ca adversar pe americanul Mackenzie McDonald.
Turneul de la Adelaide le permite jucătorilor să-şi recapete ritmul înaintea Openului Australiei, primul dintre cele patru turnee de Mare Şlem, care va avea loc în perioada 16-29 ianuarie la Melbourne.
Rezultate - turul 1:
Quentin Halys (Franţa) - Jordan Thompson (Australia) 6-3, 6-4
Roman Safiullin (Rusia) - Mikael Ymer (Suedia) 6-4, 6-2
Miomir Kecmanovic (Serbia) - Christopher O'Connell (Australia) 6-4, 6-4
Jack Draper (Marea Britanie) - Kwon Soonwoo (Coreea de Sud) 6-2, 6-1
Yoshihito Nishioka (Japonia) - Holger Rune (Danemarca/N.5) 2-6, 6-4, 6-4
Alexei Popyrin (Australia) - Felix Auger-Aliassime (Canada/N.2) 6-4, 7-6 (7/5).
Felix Auger-Aliassime și Holger Rune au fost eliminați în primul tur al turneului masculin de la Adelaide
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
CAF va modifica regulamentele în urma fiasco-ului de la finala Cupei Africii pe Naţiuni
10

31
Mihai Stoica spune cine ar trebui să conducă naționala României: Doar el poate salva ceva
31

12
CS Dinamo, la a 11-a victorie consecutivă în campionat
12

1.250
Ionuț Lupescu, atac subtil la șeful FRF: 'Nu l-aș fi numit pe Lucescu la națională' / Mesaj pentru selecționer: 'Să îi vină mintea la cap. Să se potolească'
1.250

38
Presa din Slovacia scrie despre Mircea Lucescu, după ce a fost dus la spital: E puțin probabil
38

46
Mircea Lucescu: Am simţit că nu mai pot respira normal. Am mai avut fibrilaţii la Brescia şi anul trecut / Gata, s-a terminat. Cred în potenţialul acestei generaţii. Susţinuţi, ei şi noul selecţioner vor putea reuşi rezultate bune
46

1.788
Mircea Lucescu a vorbit despre clipele grele prin care a trecut: 'Am simțit că nu pot să respir'. Selecționerul spune stop de pe patul de spital: Gata, s-a terminat
1.788

27
România a încheiat preliminariile Campionatului European U18 cu o victorie
27

27
Victorie dramatică pentru SCM Zalău în sferturile Diviziei A1
27

14
CSM Volei Alba-Blaj a câştigat primul meci al semifinalei Diviziei A1
14

29
Echipa masculină de sabie a României, învinsă în finala Cupei Mondiale de la Budapesta
29

26
CS Universitatea Cluj-Napoca va juca pentru locurile 5-6 în campionat
26

14
Victorie pentru Minaur Baia Mare, în Liga Naţională
14
















Comentează