Femeia de 53 de ani care a stropit cu vopsea un tablou expus la Berlin, pusă sub acuzare pentru provocarea de daune materiale

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 29-11-2022

Actualizat: 29-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: berlin.de

O femeie care a stropit cu sânge fals un tablou al pictorului Toulouse-Lautrec expus într-o mare galerie din Berlin a fost pusă sub acuzare pentru provocarea de daune materiale, transmite marţi agenţia DPA.

Femeia în vârstă de 53 de ani s-a aflat în arest preventiv de la comiterea faptei, la 30 octombrie, deoarece nu are o adresă fixă, a anunţat marţi procuratura, potrivit Agerpres.

Potrivit poliţiei, ea a declarat că prin gestul său demonstra pentru mai multă democraţie.

Femeia nu face parte din grupul de activişti ecologişti Last Generation, care a organizat acţiuni similare în ultimele săptămâni în muzee din Europa.

Ea ar fi pulverizat sânge fals pe tabloul "Clown" de Henri de Toulouse-Lautrec, protejat de un geam de sticlă, şi pe un perete al muzeului Alte Nationalgalerie din Berlin, după care s-a lipit cu adeziv lângă tablou. Anterior, femeia a distribuit pliante în galerie.

Costurile pentru curăţarea şi refacerea ramei, a pardoselii şi a peretelui au fost estimate la cel puţin 100.000 de euro (103.400 de dolari americani).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri