Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Femeie accidentată mortal pe o trecere de pietoni din municipiul Vaslui

Realitatea.net
trecere pietoni

O femeie a fost accidentată mortal, marţi dimineaţă, pe o trecere de pietoni din Zona Gării a municipiului Vaslui, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

"Din primele cercetări efectuate se pare că un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, condus de către un bărbat de 49 de ani, din Vaslui, care se deplasa pe strada Republicii, din direcţia Sens Giratoriu spre Gară, a surprins şi acroşat o persoană de sex feminin, în vârstă de 61 de ani, din Vaslui, care era angajată în traversarea străzii, pe o trecere de pietoni. Victima a fost resuscitată la faţa locului, însă a decedat.

Conducătorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, femeia a fost găsită în stop cardio-respirator.

"Echipajul ambulanţei SMURD de terapie intensivă mobilă a fost solicitat să intervină în municipiul Vaslui pentru a asigura intervenţia de specialitate victimei unui accident rutier produs în municipiul Vaslui. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsită o femeie lovită în zona trecerii de pietoni, victima fiind politraumatizată şi aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajul ambulanţei SMURD a executat în întregime protocolul de resuscitare, însă victima nu a răspuns pozitiv, medicul de ambulanţă fiind nevoit să declare decesul acesteia", a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.