O ambulanţă SMURD aflată în misiune a fost implicată, miercuri seara, într-un accident rutier petrecut în Râmnic, acroşând o femeie pe o trecere de pietoni din centrul oraşului, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea potrivit Agerpres.
Aceştia au declarat că ambulanţa avea semnalele acustice şi luminoase în funcţiune în momentul impactului, urmând să se stabilească, în urma cercetărilor şi dacă femeia accidentată traversa strada pe culoarea verde a semaforului.
Inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, Dan Pascaru, a precizat că persoana accidentată are probleme cu auzul, fiind acroşată cu partea laterală a ambulanţei, care se îndrepta cu un pacient către Spitalul Judeţean. Ea a fost preluată de o salvare SAJ şi dusă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Râmnicu Vâlcea, cu dureri la un genunchi.
Şeful ISU Vâlcea a mai menţionat că a demarat deja şi o cercetare internă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Râmnic de o ambulanţă SMURD
București
10°C
Articole Similare

1
Bărbat din Baia Mare, trimis în judecată după ce și-a bătut concubina și a dus-o cu forța în Italia
1

8
Aproape jumătate dintre părinții români plecați la muncă în străinătate nu vin acasă de Paște
8

806
SURSE - PSD pregătește o mutare de forță în Coaliție: „O să deblocăm în Parlament tot ce blochează Bolojan”
806

886
Datele INS ne arată adevăratul efect devastator pentru buzunarele românilor, după valul de scumpiri din ultimele luni
886

95
Atenție, șoferi: Restricții pe A1 între București și Pitești pentru lucrări
95

4.803
VIDEO Fulgy a amenințat pe rețelele sociale că aruncă blocul în aer. Polițiștii au intrat peste el în apartament
4.803

14.092
VIDEO FOTO Accident devastator pe A1: Un cunoscut lider politic a murit pe loc, spulberat de un camion din Bulgaria
14.092

2.576
Cum promovează Sindicatul Europol "bombardierii" și cum atacă polițiștii! Cazul de la IPJ Botoșani: exemplul de "susținere" care ridică multe semne de întrebare
2.576

100
O femeie și doi copii au fost răniți într-un accident provocat de un fost polițist. Bărbatul a fugit de la locul accidentului
100

64
Incendiu la o biserică de lângă Timişoara: construcția a ars în totalitate
64

6.088
FOTO Explozie violentă într-un bloc din Capitală: O trotinetă lăsată la încărcat a explodat și a făcut prăpăd. Un tânăr la spital
6.088

122
A condus beat, a provocat un accident mortal, apoi a fugit acasă
122

6.747
Ucigașul nevăzut al omenirii se dezvoltă în liniște deplină: Pericolul ne pândește din umbră și va lovi cu putere în următorii ani
6.747
















Comentează