Femeie de 45 de ani, eliminată de la examenul de bacalaureat pentru tentativă de fraudă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-06-2022

Actualizat: 22-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

O femeie de 45 de ani a fost eliminată marţi de la examenul de bacalaureat, pentru tentativă de fraudă, potrivit news.ro.

Potrivit calendarului de desfăşurare a Bacalaureatului, sesiunea de vară, marţi a avut loc proba la matematică.

„Surpriza a fost că era vorba de o doamnă de 45 de ani, absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă. Aceasta a fost prinsă de comisia de supraveghere cu un pix care avea un SIM telefonic.

M-am uitat şi eu pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi şi era clar că îl ţinea în dreptul gurii şi al urechii şi încerca să comunice cu cineva din afară. Vorbea pur şi simplu în timpul examenului la pixul-telefon”, a declarat pentru Viaţa Liberă preşedintele comisiei de bacalaureat, inspectorul general-adjunct Adrian Diacănu.

Aceasta, pe lângă faptul că a primit nota 1,00, nu va avea dreptul să se prezinte la următoarea sesiune de Bacalaureat, fiind nevoită să aştepte până anul viitor pentru a-şi finaliza studiile liceale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri