Femeie de 59 de ani, decedată după ce s-a răsturnat cu maşina pe DN 15D

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 06-08-2022

Actualizat: 06-08-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie de 59 de ani a murit, sâmbătă, după ce s-a răsturnat cu maşina şi a intrat într-un copac pe DN 15D, la ieşirea din municipiul Vaslui, informează Agerpres.

Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD tip C1 (TIM) şi echipaje specializate pentru salvarea victimei.

"La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism de teren avariat, răsturnat pe o parte şi proptit într-un arbore de pe marginea drumului. În autoturism se afla o persoană încarcerată. Concomitent cu operaţiunile de descarcerare au fost începute şi efectuate manevrele de resuscitare. După aproximativ 15 minute, victima a fost descarcerată. Din nefericire, medicul de pe ambulanţa TIM a fost nevoit să declare decesul femeii în vârstă de 59 ani, aceasta suferind politraumatisme prin strivire", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce condiţii s-a produs accidentul.

Foto: arhivă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri