Un tribunal japonez a condamnat, joi, o femeie în vârstă de 76 de ani la un an de închisoare, cu suspendare pe trei ani, pentru că a abandonat şi ascuns cadavrul fiicei sale timp de aproximativ 20 de ani într-un dulap şi apoi într-un congelator, în locuinţa sa din Ami, prefectura Ibaraki, transmite agenţia Kyodo.
Filiala din Tsuchiura a Tribunalului districtual Mito a pronunţat sentinţa după ce procurorii au solicitat o pedeapsă de un an de închisoare, potrivit Agerpres.
Conform procesului, fiica cea mare a lui Keiko Mori, Makiko, în vârstă de 29 de ani, a fost ucisă în urmă cu aproximativ 20 de ani de soţul ei.
Judecătoarea Shizuka Asakura a declarat că Mori a ascuns cadavrul într-un dulap şi l-a mutat ulterior într-un congelator după ce a intrat în descompunere, adăugând că fiica ei avea probleme comportamentale şi comisese acte de violenţă domestică.
Conform hotărârii, Mori a abandonat cadavrul într-un dulap în perioada 16-31 iulie 2005 şi ulterior într-un congelator, până la 23 septembrie 2025.
Femeia a fost arestată în septembrie, după ce a recunoscut că a ţinut cadavrul fiicei sale într-un congelator timp de 20 de ani. Ea s-a prezentat la poliţie, împreună cu un membru al familiei, pentru a raporta că a ţinut un cadavru în congelator şi că acesta aparţinea fiicei sale, născută în 1975, a declarat la acea vreme pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale.





























Comentează