Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Femeie lovită pe trotuar de maşină şi aruncată câţiva metri cu banca pe care stătea

Accident semn

O femeie care stătea pe o bancă în faţa Primăriei Arad a fost lovită de o maşină şi aruncată câţiva metri cu tot cu bancă pe spaţiul verde din faţa clădirii, după ce şoferul ar fi pierdut controlul volanului în urma impactului cu un alt autoturism, potrivit Agerpres.

Victima se odihnea pe o bancă aflată pe platoul din faţa Palatului Administrativ, care găzduieşte Primăria şi Prefectura.

Martorii spun că femeia "a zburat în aer cu tot cu banca pe care stătea", ajungând pe spaţiul verde.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, la volanul maşinii se afla un bărbat de 76 de ani.

"A condus un autoturism în municipiu, pe strada Horia, a pătruns în intersecţia cu Bd. Revoluţiei, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o arădeancă de 36 de ani, care circula dinspre Teatru spre Piaţa Drapelului. În urma impactului, autoturismul condus de septuagenar a intrat pe trotuar, unde a accidentat o femeie de 54 de ani", a transmis IPJ Arad.

Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Testarea cu aparatul alcooltest a rezultat că niciunul dintre şoferi nu se afla sub influenţa alcoolului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.