DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Femeile ascund mai bine decât bărbaţii simptomele autismului - studiu

Autism1

Este posibil ca femeile să nu fie diagnosticate cu tulburare de spectru autist la fel de frecvent precum bărbaţii deoarece ele ascund mai bine semnalmentele acestei condiţii, potrivit unui nou studiu, scrie The Guardian, conform news.ro.

Unele persoane cu autism folosesc strategii pentru a ascunde trăsături asociate cu această boală în timpul interacţiunilor sociale, un fenomen numit "camuflaj social".

Oamenii de ştiinţă implicaţi în studiu sunt de părere că dezvoltarea gradului de conştientizare a camuflării în rândul medicilor ar putea contribui la reducerea numărului de diagnostice de autism ratate.

Cercetătorii au studiat rezultatele unei supravegheri online, create cu scopul de a măsura diferenţele de gen în camuflarea la adulţi autişti şi neautişti.

Au descoperit că femeile cu autism prezintă mai multe trăsături de camuflare decât bărbaţii. Nu au fost descoperite diferenţe de camuflare între sexe în grupurile de persoane fără autism.

"Efectul nu a fost aşa de mare precum ne aşteptam", a spus dr. Will Mandy, de la University College London, unul dintre autorii studiului publicat în revista Autism şi prezentat la British Science Festival de la Universitatea din Warwick.

"Ce am descoperit interesant este cât de omniprezentă este camuflarea. Când începi să cerecetezi, devine alarmant; pentru început este experimentată ca o obligaţie, nu ca o alegere. Este vorba adesea despre autoapărare, evitând bullyingul sau atacul".

Disimularea obişnuită include învăţarea de a avea contact vizual sau balansarea corpului şi lovirea mâinilor, pe care unele persoane cu autism le găsesc reconfortante.

Cercetătorii spun că rata dezvoltării tulburării de speectru autist la copiii născuţi între 2007 şi 2013 a crescut cu 73% printre hispanici şi cu 44% în rândul persoanelor de culoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.