Femeile sau bărbații, cine se îndrăgostește mai repede: Implicarea emoțională diferă între parteneri

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 06-05-2025 12:19

Actualizat: 06-05-2025 15:19

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Un studiu realizat de cercetători din Australia și Noua Zeelandă arată că bărbații tind să se îndrăgostească mai repede decât femeile, în medie cu aproximativ o lună mai devreme.

Cercetarea s-a bazat pe un sondaj la care au participat peste 800 de tineri din 33 de țări, toți aflați într-o relație amoroasă.

Datele arată că bărbații nu doar că se îndrăgostesc mai devreme, dar o fac și mai des. În schimb, femeile trăiesc iubirea cu o intensitate mai mare și tind să se gândească obsesiv la partener. De asemenea, 30% dintre bărbați spun că s-au îndrăgostit înainte ca relația să fie oficială, față de sub 20% dintre femei.

Un alt rezultat interesant este că în țările cu o egalitate de gen mai ridicată, oamenii tind să se îndrăgostească mai rar și să fie mai puțin atașați emoțional de parteneri, ceea ce sugerează că normele sociale influențează felul în care trăim iubirea.

Cercetătorii spun că este primul studiu de acest fel, desfășurat la scară internațională, care analizează diferențele dintre bărbați și femei în experiența iubirii romantice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri