Poliţiştii de frontieră de la PTF Borş II au descoperit 46 de cetăţeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera pe la Vama Borş II, ascunşi într-un automarfar, condus de un cetăţean turc, potribvit news.ro.
Potrivit ITPF Oradea, cei 46 de cetăţeni au vârste cuprinse între 7 şi 54 de ani şi provin din Irak, Siria, Somalia şi Turcia.
"La data de 19 martie, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, conducând un automarfar înmatriculat în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta cuve pentru maşini de spălat, pe ruta Turcia - Suedia. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 46 de cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului PF Borş, pentru cercetări", precizează ITPF Oradea.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Fenomenul migrației - 46 de străini prinși întrun TIR la PTF Borș II
Articole Similare

1
Avertizare ANM: Cod galben de ceață în mai multe județe din țară
1

759
Protest spontan la UM Sadu față de numirea lui Viorel Salvador Caragea, fostul polițist controversat susținut de ministrul Radu Miruță
759

16
Atenționare ANM - Cod galben de ceață în mai multe județe din Muntenia Moldova și Oltenia
16

7.972
VIDEO Explozie devastatoare în București: o persoană și câinele său, găsiți morți sub dărâmături
7.972

1.289
Horoscopul zilei din 4 martie 2026 - Taurii favorizați de lună. Balanțele au o zi productivă
1.289

3.297
Operațiune nocturnă pe Otopeni: Al doilea charter cu români evacuați din Orientul Mijlociu a aterizat
3.297

2.266
Vreme neașteptată la început de primăvară: Meteorologii ANM au emis prognoza meteo
2.266

4.789
VIDEO Procurorii din două țări au dat lovitura mafiei 'investment scam': Rețeaua 'brokerilor fantomă' care golea conturile românilor, destructurată
4.789

52
Bărbat din Pitești, arestat preventiv după ce a lovit un altul în apropierea unei săli de jocuri de noroc
52

208
Turiștii au renunțat să mai vină la săniuș în zona Lacului Sfânta Ana
208

5.911
DIICOT lovește o mega-rețea: prima condamnare în dosarul în care un „om de paie” a pus mâna pe terenuri de 13,7 milioane de euro
5.911

52
Poliția Locală Ploiești a aplicat amenzi de 27.000 lei pentru comercianții de flori și mărțișoare
52

3.200
Elevi români rămași blocați în Dubai din cauza războiului SUA-Iran vor primi absențe, informează Inspectorul școlar general al ISJ Vrancea
3.200

















Comentează