Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fermierii care au organizat un protest în municipiul Satu Mare au depus un memoriu la Instituţia Prefectului

Agro Local
fermieri agricultura

Fermierii care au organizat luni un protest în municipiul Satu Mare au depus un memoriu la Instituţia Prefectului, care urmează să fie înaintat Ministerului Agriculturii.

Instituţia Prefectului precizează, pe Facebook, că la finalul protestului reprezentantul fermierilor, preşedintele Uniunii de Ramură Naţională a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP, Daniel Frei, a fost primit de către prefectul Radu Roca directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, Niculae Dumuţa şi comisarul-şef adjunct în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest, Valentin Breban, potrivit Agerpres.

"Preşedintele Daniel Frei i-a înmânat prefectului Radu Roca un memoriu în care sunt menţionate revendicările fermierilor. Prefectul Radu Roca a luat act de solicitările reprezentanţilor Uniunii de Ramura Naţionala a Cooperativelor din Sectorul Taurin BOVICOOP şi i-a asigurat că în cursul zilei de marţi, 29. 11.2022 va trimite din partea Instituţiei Prefectului judeţul Satu Mare o adresă către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu toate solicitările fermierilor", precizează sursa citată.

Circa 70 de fermieri au protestat, în municipiul Satu Mare, nemulţumiţi de modul în care se acordă subvenţiile, de creşterea preţurilor şi de faptul că pe rafturile magazinelor sunt produse neconforme.

Protestatarii s-au adunat cu zeci de utilaje în curtea unei cooperative, după care s-au deplasat în coloană pe centura municipiului Satu Mare şi să se oprească în parcarea unui centru comercial internaţional.

Principalul organizator, Daniel Frei, preşedintele unei asociaţii de creştere a vacilor, a declarat că, fără sprijinul statului, jumătate din ferme se vor închide.

"Nu am crezut că vom reuşi să ne strângem în număr atât de mare, dar văd că motivele acestui protest au fost destul de clare şi v-au motivat să ieşim în stradă împreună. Acesta este un protest de avertisment. Principalul obiectiv al nostru este ca să golim rafturile de produsele care sunt neconforme, în principal produsele din uleiuri vegetale hidrogenate. Printre altele, majoritatea suntem din zootehnie, dacă România vrea să rămână fără zootehnie aşa trebuie să continue mai departe. Noi, fără sprijinul statului, în jumătate de an închidem minimum 50% din ferme. Ne-au promis 73 de euro pe cap de vacă, văd că o lălăie de la o săptămână la alta, nu se mai povesteşte nimic. Săptămâna trecută, vineri, trebuia să avem din nou întâlnire la minister, nu ne-au mai invitat, nu se mai zice nimic de această subvenţie. La secetă noi care suntem în zootehnie am fost excluşi, pe partea de păşune şi fâneaţă", a spus Daniel Frei.

El a explicat că banii pe care ar urma să îi primească de la guvern vor ajunge nici pentru hrana animalelor.

"Ok, o să ne dea acei 1.000 - 1.500 de lei promişi. Cu aceştia noi o să ne plătim facturile, dar mai departe ce dăm de mâncare la vacă, din ce hrănim? Avem ceva bani puşi deoparte, dar ăştia nu sunt suficienţi. Acum dacă mergem să cumpărăm fân sau orice tip de furaj pentru animale sunt nişte preţuri foarte mari. Săptămâna trecută am cumpărat balotul de fân de slabă calitate cu 250 de lei. Asta înseamnă că mie îmi ajunge doar pentru tineret şi vacile gestante undeva la 5-6 pe zi, înseamnă undeva la 1.500 de lei pe zi numai pe partea asta. La vaca de lapte încă nu i-am dat de mâncare. În condiţiile astea noi putem pune lacătul în vreme ce ei pe rafturi vând tot felul de mizerii", a mai spus Daniel Frei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.