Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fermierii italieni amenință: 'Blocăm Sanremo cu tractoarele dacă nu suntem lăsați pe scenă'

facts.net
sanremo

Un grup de fermieri italieni s-a declarat joi nemulţumit de faptul că organizatorul festivalului muzical Sanremo nu vrea să le permită să-și spună doleanțele pe scenă, conform News.ro.

„Dacă nu vom reuşi să urcăm pe scena de la Ariston, vom fi nevoiţi să concentrăm către Sanremo toate tractoarele din garnizoanele din Lombardia, Piemont şi Liguria, care se organizează deja pentru a ajunge potenţial la Sanremo până mâine sau sâmbătă dimineaţă", au transmis fermierii.

„Până acum am dat dovadă de un înalt simţ al responsabilităţii, dar acest lucru nu a fost răsplătit, deoarece nimeni nu ne-a contactat până în prezent”, adaugă mişcarea.

Fermierii au organizat în mai multe state europene demonstraţii pentru a-şi exprima furia faţă de preţurile scăzute ale produselor, creşterea costurilor, importurile ieftine şi constrângerile impuse de eforturile Uniunii Europene de a lupta împotriva schimbărilor climatice, cerând intervenţia autorităţilor.

Intervine poliția

Cele şapte tractoare care au sosit la Sanremo în zori, venind de la Melegnano, s-au oprit în apropierea pieţei de flori şi au plecat escortate de poliţie în direcţia centrului.

"Patru dintre tinerii noştri ar trebui să poată urca pe scena de la Ariston", a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Riscatto Agricolo vorbind despre posibilitatea ca un grup de tineri agricultori, care au sosit în zori cu tractoarele de la Melegnano la Sanremo, să fie invitaţi să vorbească pe scenă la festivalul de la Sanremo. „Ar putea fi pregătit şi un document”, a conchis acesta.

„Nu acceptăm ultimele informaţii pe care le-am primit prin intermediul presei cu privire la dorinţa RAI ca prezentatorul Amadeus să citească un mesaj pe scena de la Sanremo", mai subliniază Riscatto Agricolo.

Pentru această mişcare, „aducerea pe scenă a unei delegaţii de agricultori este singura soluţie acceptabilă pentru a da sensul corect crizei grave pe care o traversează agricultura, având în vedere manifestările care afectează de câteva săptămâni întreaga Europă şi Italia, de la nord la sud”.

„Prin urmare, reînnoim solicitarea noastră de a lua urgent legătura cu conducerea RAI, precum şi cu directorul artistic şi prezentatorul Amadeus, pentru o întâlnire în vederea unei mai bune explicări a motivelor acţiunii noastre, a propunerilor şi a cererilor noastre”, conchid reprezentanţii mişcării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.