Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fermierii polonezi sunt în impas: Se confruntă cu pandemia de coronavirus şi o secetă fără precedent

seceta

Afectaţi deja de pandemia de coronavirus care i-a lipsit de muncitorii sezonieri ucraineni, fermierii polonezi se confruntă în prezent şi cu o secetă fără precedent, informează AFP.

"Este o mare panică pentru că nu ştim ce se va întâmpla cu noi", spune Adrianna Bukowska-Lazarska, ca în mod normal produce peste 300 de tone de căpşuni pe an în regiunea Czerwinsk, la aproximativ 50 de kilometri vest de capitala Varşovia, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Traian Băsescu, AVERTISMENT sumbru: Comiteți o mare greșeală! Valul doi al pandemiei va fi foarte puternic

Seceta riscă să reducă producţia alimentară, a avertizat ministrul polonez al Agriculturii, Jan Krzysztof Ardanowski. Potrivit acestuia, Polonia nu se va confrunta cu o criză de alimente dar există riscul ca preţurile să crească.

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, s-a arătat şi el îngrijorat şi miercuri a făcut un apel către compatrioţii săi să economisească apa.

"Nu am mai văzut un nivel al apelor atât de scăzut de când se fac măsurători, adică de peste 100 de ani", precizează Grzegorz Walijewski, purtătorul de cuvânt al Institutului de meteorologie şi gospodării a apelor din Polonia (IMGM).

Fenomenul nu este o noutate dar se agravează. Statistic, un polonez dispune de 1.600 metri cubi de apă pe an, adică de trei ori mai puţin decât media în Uniunea Europeană. "Resursele noastre sunt comparabile cu cele ale Egiptului", a avertizat Curtea de Conturi a Poloniei, care în luna iunie a anului trecut a publicat un raport intitulat "Polonia, deşertul Europei".

Citește și: Femeia care i-a luat locul lui Streinu-Cercel, despre ridicarea restricțiilor: 'Cred că aceasta va fi printre ultimele măsuri la care se va renunța'

"Iarna care a trecut nu am avut zăpadă. Acum nu avem ploi. Am avea nevoie să plouă liniştit timp de o săptămână", a explicat Marian Sikora, preşedintele Federaţiei producătorilor agricoli. "Pământul este uscat. Trebuie să săpăm o groapă cu o adâncime de 15 centimetri pentru a găsi umiditate", adăugă fermierul.

Pentru moment, căpşunele doamnei Adrianna Bukowska-Lazarska nu duc lipsă de apă, un sistem de irigaţii pe care l-a instalat este alimentat cu apă provenită de la un puţ de mare adâncime. "Costurile mele s-au dublat. E nevoie de electricitate pentru pompe şi pentru a încălzi şi filtra apa care este prea rece", spune Adrianna Bukowska-Lazarska.

Însă chiar dacă căpşunele poloneze cresc graţie irigaţiei artificiale, cultivatoarea nu este sigură că le va putea culege. De mai mulţi ani de această sarcină se ocupau muncitorii sezonieri veniţi din Ucraina şi Belarus. Odată cu închiderea frontierelor şi a măsurilor de carantină impuse în contextul pandemiei de coronavirus, muncitorii sezonieri din străinătate s-au rărit.

Citește și: Medicul Vasile Astărăstoae denunţă o mare EROARE în gestionarea pandemiei: 'S-a renunțat la o metodă științifică de fundamentare a planului de combatere'

Potrivit cifrelor furnizate de Ministerul Agriculturii din Polonia, în 2018 şi 2019 aproximativ 60.000 de ucraineni au lucrat în sectorul agricol polonez. În pofida pandemiei, Guvernul de la Varşovia a decis să le deschidă frontierele. "Însă oamenilor le este frică", crede Adrianna Bukowska-Lazarska. Le este teamă să fie separaţi de familiile lor, teamă să nu se îmbolnăvească şi să fie introduşi în carantină fără a putea munci timp de două săptămâni.

Pe lângă secetă şi lipsa de muncitori sezonieri, fermierii polonezi au şi un alt inamic: fake news. "Am auzit un zvon că trebuie să spălăm căpşunele cu apă caldă pentru a elimina virusul care se pune pe ele. Căpşunele nu suportă acest lucru şi ar trebui să le transformăm în compot", spune Adrianna Bukowska-Lazarska.

Zvonul este unul fals, a confirmat Ministerul Sănătăţii din Polonia, citând o decizie a Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară (EFSA), conform căreia nu există dovezi referitoare la transmiterea bolii COVID -19 prin consumul de alimente.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.