Trei documentare şi trei filme de ficţiune, realizate de tineri cineaşti din România, vor face parte din competiţia celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului "Ceau, Cinema!" de la Timişoara, care va avea loc perioada 15 - 18 iulie, au anunţat, joi, organizatorii.
Cele trei documentare sunt "Noi împotriva noastră" (2020), de Andra Tarara, "Casa cu păpuşi" (2020), de Tudor Platon, şi "Copii pierduţi pe plajă" (2020), de Alina Manolache.
Cele trei lungmetraje de ficţiune care completează competiţia sunt "Spirala" (2020), de Cecilia Felmeri, "Mia îşi ratează răzbunarea" (2020), de Bogdan Theodor Olteanu, şi "Otto Barbarul" (2020), de Ruxandra Ghiţescu, ultimele două fiind anunţate anterior.
"Prin selectarea în competiţie a şase filme realizate de regizori aflaţi încă la început de drum, 'Ceau, Cinema!' îşi propune să susţină cinematografia tânără din România, puternic afectată de criză. Am vrut un echilibru între filme de ficţiune şi documentare, pentru a marca, la rândul nostru, perioada fastă prin care trece documentarul românesc. De asemenea, ne-am gândit şi la sectorul cultural independent timişorean, aşa că am invitat în juriu trei dintre cei mai activi reprezentanţi ai săi", spun organizatorii, într-un comunicat remis, joi, AGERPRES.
Filmul câştigător al Trofeului "Răzvan Georgescu", acordat de Vitas România, va fi decis de un juriu format din trei reprezentanţi cunoscuţi ai sectorului cultural independent din Timişoara, respectiv Christine Cizmaş, cofondator şi actor la "Auăleu", Răzvan Cornici, membru al colectivului artistic Balamuc (loc de joacă ş-altele), şi Raluca Selejan, cofondator al Librăriei La Două Bufniţe.
În pelicula "Noi împotriva noastră", regizoarea Andra Tarara, aflată la primul lungmetraj, şi tatăl său iau câte o cameră şi se filmează reciproc, prilej de a discuta despre schizofrenie, trecutul lor şi propriile concepţii despre fericire. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film Documentar Ji.hlava.
"Casa cu păpuşi", debutul în regie al directorului de imagine Tudor Platon, este o incursiune într-un univers special: vacanţa anuală a unor femei de 70 de ani într-o vilă pe Valea Oltului. Filmul a fost inclus în competiţia de documentare a Festivalului de la Sarajevo.
În "Copii pierduţi pe plajă", primul său lungmetraj, regizoarea Alina Manolache porneşte în căutarea tinerilor care s-au rătăcit pe plajă în copilărie şi foloseşte asta ca pretext pentru a face portretul generaţiei de 30 de ani. Filmul a avut premiera la Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).
Selectat la festivalurile de la Varşovia, Salonic şi Cairo, "Spirala", o coproducţie ungaro-română, este debutul în ficţiune al Ceciliei Felmeri, cineastă maghiară din România.
Prezent la festivalurile de la Varşovia şi Premiers Plans de la Angers, "Mia îşi ratează răzbunarea" este al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, realizat în regim independent.
În "Otto Barbarul", debutul regizoarei Ruxandra Ghiţescu, un adolescent punk în vârstă de 17 ani se confruntă cu pierderea iubitei. Otto devine captiv într-un cerc vicios creat de părinţi, bunicul său, mama iubitei sale şi ancheta derulată de serviciile sociale. Filmul a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo.
"Ceau, Cinema!" este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Festivalul 'Ceau, Cinema!' de la Timişoara va cuprinde șase filme realizate de tineri regizori din România
București
7°C
Articole Similare

1
Trupa britanică Humour concertează în premieră la Bucureşti, pe 17 martie
1

21
Debut editorial al solistului Trupei Hara, Flavius Buzilă, cu povestiri adevărate transpuse cu umor şi autoironie
21

33
Spectacolele Holograf vor avea loc aşa cum au fost anunţate - 'The show must go on'
33

16
Ambasadorul George Bologan: Inteligenţa artificială trebuie să fie un sprijin, nu un înlocuitor al omului în comunicare
16

41
Ovidiu Lipan Ţăndărică: Drum lin, Mugurel! Muzica ta va rămâne cu noi
41

23
Colegiul Agricol lansează o iniţiativă unică - dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
23

9
Teatrul Odeon aniversează 80 de ani de existenţă, de Ziua Mondială a Teatrului
9

32
Avertisment: curenții oceanici încetinesc și ar putea provoca o schimbare radicală a climei
32

1.486
Trupa Holograf anunță unde și când fanii își pot lua rămas bun de la Iulian Vrabete: "Ne ajută mult să simțim cât de mulți oameni l-au iubit și l-au respectat pe Mugurel"
1.486

22
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara, evocată la Academia Română
22

9
One World Romania: Ediţia a 19-a - "La limită", 24 - 29 aprilie; filme documentare şi despre drepturile omului
9

44
Iulian "Mugurel" Vrabete, membru Holograf, a murit/ Holograf: Vine o zi… Şi astăzi a venit o zi dureroasă - Alifantis: Ce primăvară tristă /Tudor Chirilă: Tinereţea noastră a însemnat şi Holograf, deci şi Mugurel
44

6
Rectorul USV Iaşi: Agricultura inteligentă devine un model de urmat şi pentru noi şi fermierii din ţară
6

















Comentează