Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara are loc în perioada 28 august - 5 septembrie

teatrulalba.ro
teatru sala alba

Cea de-a XXVI-a ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara - Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST - FDR) va avea loc între 28.08 - 5.09.2021, la Teatrul Naţional din Timişoara, informează News.ro.

FDR este, de peste 40 de ani, cel mai important festival dedicat spectacolului pe text de teatru românesc şi dramaturgiei româneşti contemporane. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Teatrul Naţional a reconfigurat festivalul, ca voce a identităţii dramaturgiei româneşti în dimensiunea sa europeană. În această structură, FEST-FDR a adus în prim-plan o cercetare aplicată a dramaturgiei naţionale, în relevanţa sa culturală şi socială (prin modulul FDR), dar şi o platformă care pune arta românească de teatru în dialog cu noile forme de artă teatrală dezvoltate pe plan internaţional (prin modulul FEST).

„FEST-FDR 2021 coagulează experienţa perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: seminţe. În contextul pandemic, social şi moral din prezent, este esenţial să creştem şi să protejăm dimensiunea culturală şi spirituală a prezentului care conţine seminţele viitorului în fiecare dintre acţiunile noastre”, spun organizatorii.

Cele nouă zile de spectacol vor reprezenta ocazii de a celebra dialogul prin spectacolul de teatru şi vor aduce împreună oameni, idei şi concepte prin evenimentele conexe ale Festivalului.

Teatrul Naţional organizează FEST-FDR 2021 cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului; de asemenea, o fracţiune a FEST-FDR 2021 reprezintă o acţiune co-finanţată de Consiliul Judeţean Timiş.

Programul de spectacole al FEST-FDR 2021:

Sâmbătă, 28 august

ora 18:00, Sala Mare - deschiderea FEST-FDR

„Chiritza în concert”, după V. Alecsandri şi M. Millo. Spectacol concert de Ada Milea. (Teatrul Naţional Cluj-Napoca) / FDR

ora 20:00, Sala 2 „Toată liniştea din lume” de Mihaela Michailov, regia artistică Radu Apostol (Asociaţia ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika) / FDR

Duminică, 29 august

ora 19:00, Sala Mare - „MaMe”, creaţie colectivă, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Fanni Tardini”, Galaţi) / FDR

ora 21:00, Sala 2 - „Pattern”, un spectacol de Daniel Chirilă (Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ) / FDR

Luni, 30 august

ora 18:00, Studio UŢU - „Ură şi pisoi” de Andrei Ursu, regia artistică Victor Dragoş (Teatrul Basca, Timişoara) / FDR

ora 19:00, Sala Mare - „Zorba Grecul” de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, regia artistică Mihaela Lichiardopol (Teatrul Naţional Timişoara) / FEST

ora 21:00, Sala 2 - „Lecţia” de Eugène Ionesco, regia artistică Felix Alexa (Teatrul „Nottara”, Bucureşti) / FEST

Marţi, 31 august

ora 18:00, Studio UŢU - „Debut: O noapte furtunoasă” după I.L. Caragiale (Facultatea de Muzică şi Teatru, Universitatea de Vest Timişoara , în parteneriat cu Teatrul Naţional Timişoara) / FDR

ora 19:00, Sala 2 - „Julieta fără Romeo” de Bogdan Theodor Olteanu şi Alex Mircioi, regia artistică Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Odeon Bucureşti) / FDR

Miercuri, 1 septembrie

ora 19:00, Sala Mare - „Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi”, după Herta Műller, un spectacol de Simona Măicănescu (Fundaţia Doina Levintza) / FEST

ora 21:00, Sala 2 - „Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese”, textul şi regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Naţional Timişoara) / FDR

Joi, 2 septembrie

ora 19:00, Sala Mare - „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia artistică Andrei Măjeri (Reactor de Creaţie şi Experiment, Cluj-Napoca) / FDR

ora 21:00, Sala 2 - „Povestea personajelor mele pierdute”, textul şi regia artistică Iris Spiridon (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR

Vineri, 3 septembrie

ora 19:00, Sala Mare - „Despre iubire sau aşa ceva…” de Cosmin Pană, regia artistică Vlad Trifaş (Teatrul „George Ciprian”, Buzău) / FDR

ora 21:00, Sala 2 - „Trilogia minelor. Episodul 1. Flori” de Csaba Székely, regia artistică Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR

Sâmbătă, 4 septembrie

ora 19:00, Sala Mare - „ROSTO”, după I.L. Caragiale, regia artistică Alexandru Dabija (Teatrul ACT, Bucureşti) / FDR

ora 21:00, Sala 2 - „Trilogia minelor. Episodul 2. Beznă” de Csaba Székely, regia artistică Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR

Duminică, 5 septembrie

ora 19:00, Sala Mare - „2+2=5”, adaptare de Radu Iacoban după „Crimă şi pedeapsă” de F.M Dostoievski, regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Mic, Bucureşti) / FEST

ora 21:00, Sala 2 - închiderea FEST-FDR

„Trilogia minelor. Episodul 3. Apă” de Csaba Székely, regia artistică Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, Bucureşti) / FDR

Biletele au fost puse în vânzare online, pe www.tntimisoara.com şi pe Eventim, precum şi la Agenţia de bilete „Mărăşeşti”, la str. Mărăşeşti nr. 2, orar marţi - duminică, între orele 11.00-19.00. Numărul de locuri în sălile de spectacol este limitat în funcţie de normele de distanţare în vigoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.