Cel de-al 42-lea Festival Internaţional de Film de la Moscova se pregăteşte să-şi deschidă porţile, la 1 octombrie, cu un program "solid", în pofida restricţiilor impuse la nivel internaţional de pandemia de COVID-19, relatează luni EFE potrivit Agerpres.
În competiţia festivalului vor fi prezentate 13 lungmetraje şi 9 documentare din ţări precum Rusia, România, Marea Britanie, Germania, Canada, Brazilia, India, Turcia, Kazahstan, Coreea de Sud, Israel şi Azerbaidjan, printre altele. În cadrul festivalului vor fi prezente şi retrospective ale cinematografiei europene, programe dedicate vârstei a treia şi femeilor, filme sovietice de război, cursuri susţinute de maeştri ai cinematografiei sau de regizori emergenţi.
Vor fi prezenţi la acest eveniment internaţional regizori, precum Andrei Konchalovski sau Kim Ki-duk, printre alţii, deşi programul a fost uşor "subţiat" din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit directorului de programe şi critic de film Kiril Glagolov.
Organizatorul evenimentului, regizor rus Piotr Schepotinnik, şi-a exprimat speranţa ca publicul "să se mobilizeze şi să se bucure de festival", pe care l-a considerat "special" având în vedere circumstanţele în care se desfăşoară. Impactul pandemiei şi-a pus deja amprenta asupra festivalului care a fost amânat practic jumătate de an, din aprilie în octombrie.
Din punct de vedere al organizării, actuala ediţie a optat pentru formatul prezenţei fizice, ceea ce implică măsuri stricte de control sanitar, respectarea distanţării fizice şi igienizarea sălilor. La acestea se adaugă şi faptul că încă nu au fost stabilite zborurile cu majoritatea ţărilor şi face dificilă prezenţa juriului.
"Va fi primul festival la care juriul va participa parţial de la distanţă", a spus responsabilul programului documentarelor, Grigori Libergal. Un lucru similar se va întâmpla şi cu regizorii care - cu excepţia reprezentanţilor Marii Britanii şi Turciei - vor participa la conferinţe în format online şi în intervale orare adecvate fusurilor orare din respectivele ţări.
România va fi reprezentată la festival de filmul "Berliner" (Campania) în regia lui Marian Crişan. Filmul îl are în centru pe Mocanu (Ion Sapdaru) şi aduce pe ecran o prietenie ciudată între un şofer de tractor dintr-un orăşel de provincie şi un politician de rang înalt din Bucureşti, în timpul unei campanii electorale tensionate, într-o satiră despre politică, corupţie şi valori morale. Titlul vine de la sintagma "Ich bin ein Berliner", din faimosul discurs anti-comunist al lui John F. Kennedy, ţinut în Berlinul de Vest, în vara lui 1963. Din distribuţia filmului fac parte actorii Ion Sapdaru, Ovidiu Crişan, Sorin Cociş şi Maria Junghietu.
Filmul "Berliner", după un scenariu de Marian Crişan şi Gabriel Andronache, o comedie "uşor amară" despre politicieni, a fost selectat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Moscova unde va fi prezentat în premieră internaţională.
Festivalul Internaţional de Film de la Moscova s-a desfăşurat prima oară în 1935 şi este unul dintre cele mai vechi evenimente cinematografice internaţionale, fiind depăşit doar de Mostra din Veneţia. Prima ediţie a fost organizată de Serghei Einsenstein, unul dintre cei mai reputaţi regizori ai cinematografiei ruse şi mondiale, cunoscut pentru filme precum "Crucişătorul Potemkin"' (1925) sau "Octombrie"
Festivalul Internaţional de Film de la Moscova - În competiţie filme din Rusia, România, Marea Britanie, Germania, Canada, Brazilia, India, Turcia și Kazahstan
Explorează subiectul
Articole Similare

3
Intrare gratuită la Muzeul Antipa de Ziua Culturii Naționale
3

6
Muzeele din Paris majorează tarifele. Pentru turiștii din afara UE prețul biletului va fi și mai mare
6

8
Filarmonica din Târgu Mureș celebrează Ziua Culturii Naționale cu un concert simfonic extraordinar
8

20
BBC First lansează noi seriale cu David Tennant și Gillian Anderson
20

10
România, invitata de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Cairo
10

7
Teatrul Regina Maria din Oradea lansează 'Deșteptarea', spectacolul despre lumea digitală a adolescenților
7

22
Billie Eilish atacă ICE după ce o femeie a fost ucisă de agenții federali: 'O organizație teroristă susținută de stat'
22

43
Tom Hanks prezintă o nouă serie documentară epică despre Al Doilea Război Mondial
43

26
Un festival literar australian a fost anulat după decizia de a interzice participarea unei autoare palestiniene
26

18
'Rivalitate arzătoare': Serialul despre hochei și iubire debutează pe HBO Max începând cu 23 ianuarie
18

20
Matei Vişniec, nominalizat la Premiul Naţional de Poezie 'Mihai Eminescu'
20

22
De Ziua Culturii Naționale, instituțiile vor celebra prin expoziții, spectacole și tururi ghidate
22

70
'Ce se întâmplă?' Jon Stewart comentează haosul produs de Trump în cadrul emisiunii 'The Daily Show'
70

















Comentează