Festivalul Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție Carl Filtsch va avea loc la Sibiu, între 10 - 15 iulie 2021

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 08-07-2021

Actualizat: 08-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Concursul-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție Carl Filtsch, ediția a XXV-a va avea loc la Sibiu, între 10 - 15 iulie 2021, manifestarea fiind una dintre cele mai importante platforme de afirmare a tinerilor pianiști și compozitori din lume, anunță organizatorii.

În acest an, Filarmonica de Stat Sibiu va găzdui, pe scena Sălii Thalia, șapte evenimente cu circa 40 de invitați naționali și internaționali, potrivit mediafax.ro.

În cadrul ediției se vor desfășura, în premieră, trei evenimente extraordinare, culminând cu un concert de gală al orchestrei Filarmonicii Sibiu sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, ce va acompania finaliștii concursului.

Festivalul se va deschide cu un recital al pianistului Csíky Boldizsár - președintele juriului. Momentul de gală va fi urmat de vernisajul expoziției de grafică „O tempora, o mores!”, semnată de Gert Fabritius.

Concurenții ediției din acest an a concuraului provin atât din România, cât și din Ucraina, Italia, Ungaria și Rusia, fapt care - în condițiile de restricții sanitare actuale - certifică vizibilitatea internațională a acestui eveniment. Și membrii juriului sunt personalități ale scenei muzicale românești și europene: Kalman Emese (România), Nadja Preissler (Germania), Adela Liculescu (Austria), Daniel Jinga (România), Cristian Lupeș (România), Octavian Renea (Germania) și președintele juriului Csíky Boldizsár (România).

Invitată în festival va fi și Adela Liculescu, pianistă stabilită în Austria și fostă laureată a acestui concurs, care va susține un recital de pian în 12 iulie.

Festivitatea de premiere și finala categoriei ”C” (grupa de vârstă 16-30 de ani) vor avea loc joi, 15 iulie, în ultima zi a concursului-festival, moment în care orchestra Filarmonicii Sibiu va cânta, în premieră, împreună cu finaliștii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri