Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Festivalul 'Mediaş, Cetate Medievală - Târg de Meşteşuguri Vii' începe sâmbătă: Dansuri medievale, turniruri, concerte şi concursuri gastronomice, în program

fetival medieval

Organizatorii tradiţionalului festival "Mediaş, Cetate Medievală -Târg de Meşteşuguri Vii", care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, au pregătit un program variat, din care nu vor lipsi dansurile medievale, turnirurile, concertele şi concursurile gastronomice.

Deschiderea festivalului va avea loc vineri, la ora 13,00, iar punctul culminant va fi atins sâmbătă, când va fi prezentată reconstituirea istorică a vizitei pe care voievodul Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara, a efectuat-o la Mediaş în anul 1443, potrivit agerpres.ro.

"La festival sunt aşteptate ordine cavalereşti locale şi naţionale, trupe de menestreli, trupe de dansuri medievale şi de teatru, meşteşugari şi artişti ai spectacolelor cu foc. În programul pregătit de către organizatori se regăsesc ateliere meşteşugăreşti, demonstraţii de luptă, turniruri şi întreceri cavalereşti, concursuri gastronomice, concerte de muzică medievală, spectacole de teatru şi cu foc, precum şi o paradă cu cai. (...) Punctul culminant al festivalului este programat sâmbătă, la ora 19,30, când va avea loc prezentarea oficială a tuturor participanţilor, urmată de o reconstituire istorică a vizitei efectuate la Mediaş în anul 1443 de către voievodul Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara. Astfel, spectatorii vor urmări prezentarea noilor care de luptă, întrecerile cavalereşti călare şi pedestru, dar şi premierea celor mai de seamă reţete culinare. De asemenea, serile de vineri şi sâmbătă se vor încheia cu spectacole cu foc, începând cu orele 22,00", se arată într-un comunicat de presă remis miercuri AGERPRES.

Printre invitaţii acestei ediţii se numără Teutonii Transilvaniei, Cimpoierii din Transilvania, Truverii, Paladinii de Terra Medies, Peregrinii, Straja Cetăţii Mediaş, Huniadi Cantores, Lupus Dacus, Funny Art.

Festivalul, aflat la cea de-a XVII-a ediţie, va avea loc în perioada 9 - 11 iulie la Hanul "Greweln" şi este organizat de Primăria Municipiului Mediaş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, prin intermediul Agendei Culturale a judeţului Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.