Sportivii români au obţinut şase noi medalii, vineri, la Festivalul Olimpic al Tineretului European, ediţia de vară, de la Skopje (Macedonia de Nord) şi Osijek (Croaţia), dintre care două de aur, una de argint şi trei de bronz, informează AGERPRES.
Două medalii au fost obţinute de înotători, Luca Marinescu a cucerit aurul la 200 m liber (1:54.26), iar Cezar Stoica a câştigat bronz la 400 m mixt (4:35.19).
Iarina Cojocaru s-a clasat pe cinci în finala de la 200 m mixt feminin (2:19.52), Ana Rozorea a ocupat locul şapte la 100 m spate feminin (1:04.41), iar România (Vlad Popescu, David Eftimie, Nicholas Cârstina, Vlad Ionescu) a încheiat pe ultimul loc (8), în finala probei de ştafetă 4x100 m mixt masculin (3:59.06 min). La 50 m liber feminin, Andreea Comna s-a oprit în semifinale (26.95).
La gimnastică artistică, Alexia Blănaru a cucerit medalia de argint la sărituri, fiind notată la Osijek cu 13,49. Este a doua medalie pentru ea la FOTE 2025, după bronzul de la individual compus. Aniela Tudor a ocupat locul al patrulea în finala de la sărituri, cu 12,899 puncte.
Sâmbătă, Alexia Blănaru va lupta pentru medalii la sol şi bârnă, iar Sebastian Torcica, la sărituri.
Cealaltă medalie de aur a fost adusă de atleta Daria Vrînceanu, care s-a impus la triplusalt cu 13,65 metri.
La 200 metri masculin, Jessus Armando Bănicioiu, portdrapelul României la ceremonia de deschidere, a încheiat cursa pe locul 5 cu timpul 21 sec 30/100.
În finala la 3.000 m, Andrei Craşovan s-a clasat pe 15, penultimul loc (8:48.67). Andreea Ioanovici a ocupat locul 11 la 5 km marş (27:02.04). La aruncarea discului, Bogdan Viorel Moruţan a fost penultimul (locul 16), cu 45,07 m.
La săritura în înălţime, Lena Maria Ionescu s-a calificat în finală cu 1,73 metri, a cincea performanţă din grupe. La lungime, Alexandru Matei Goicea a ratat toate cele trei încercări.
În finala de la aruncarea suliţei, Karina Băloi a ocupat locul 13, cu 40,84 metri.
În proba feminină de ştafetă feminină (1+2+3+4), România (A. Dogan, N. Dragoş, A. Burcă, D. Ciobanu) nu a trecut de serii, având al 17-lea rezultat (2:14.47). În proba similară masculină, România (L. Teirău, L. Zanfir, A. Bănicioiu, M. Doagă) nu a terminat cursa.
România a obţinut o medalie de bronz la judo, prin Isabel Bob (cat. 70 kg). La cat. 90 kg, Rareş Neacşu a fost învins în meciul pentru bronz de olandezul Sieb Griede şi s-a clasat pe locul cinci.
Echipa feminină de baschet 3x3 a României a ratat medaliile de bronz, după ce a fost învinsă de Slovenia cu 17-11 în finala mică, astfel că tricolorele au încheiat pe patru. În sferturi, România a dispus de Germania cu 19-13, dar a pierdut apoi semifinala cu Polonia, scor 11-19.
În concursul de tir sportiv, România (Ioana Ion, Conner Smaranda) s-a clasat pe şase în proba de pistol duet (53 puncte).
O medalie de bronz au obţinut şi Andreea Băiaşu şi Robert Istrate, care au pierdut în semifinale la dublu mixt în faţa cehilor Kodet/Skalda cu 2-3 (11-4, 8-11, 9-11, 11-6, 5-11).
La taekwondo, Oliver Szasz (cat. 73 kg) şi Amir Halaşu (cat. +73 kg) au pierdut în primul tur.
Italia conduce în clasamentul pe medalii, cu 16 de aur, 16 de argint şi 10 de bronz, urmată de Franţa (11-10-4), Ungaria (10-5-11) etc.
Bilanţul României este de 11 medalii, dintre care 2 de aur, 2 de argint şi 7 de bronz, ocupând locul 19 în clasamentul pe naţiuni. Medalii de aur au cucerit înotătorul Luca Marinescu (200 m liber) şi atleta Daria Vrînceanu (triplusalt), argintul a fost câştigat de înotătorul Cezar Stoica (200 m mixt masculin) şi de gimnasta Alexia Blănaru (sărituri), iar medaliile de bronz au fost obţinute de atleta Ana Maria Dogan (săritura în lungime), de judoka Denisa Şerban (cat. 44 kg), Alin Şorici (cat. 55 kg) şi Isabel Bob (cat. 70 kg), de gimnasta Alexia Blănaru (individual compus), de înotătorul Cezar Stoica (400 m mixt) şi jucătorii de tenis de masă Andreea Băiaşu şi Robert Istrate (dublu mixt).
România participă la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), ediţia de vară, programată în perioada 20-26 iulie la Skopje (Macedonia de Nord) şi Osijek (Croaţia), cu 87 de sportivi, 38 fete şi 49 băieţi, care concurează la 11 discipline: atletism, badminton, baschet 3x3, ciclism şosea, ciclism mountain bike, gimnastică artistică, înot, judo, taekwondo WT, tenis de masă şi tir sportiv.
La precedenta ediţie a Festivalului Olimpic al Tineretului European pentru sporturile de vară, desfăşurată în 2023, la Maribor (Slovenia), România a ocupat locul al patrulea în clasamentul pe naţiuni, cu 20 de medalii, dintre care 9 de aur, 6 de argint şi 5 de bronz.
Comentează