Cea de-a cincea ediție a Festivalului Strada Armenească programează concerte, dansuri, bucate tradiționale, expoziții și tururi ghidate, între 3 și 5 august, în Capitală, informează organizatorii.
Organizatorii Festivalului Strada Armenească au anunțat pentru a cincea oară o petrecere de trei zile în stil armenesc.
"O să te bucuri de concerte, dansuri, bucate tradiționale, expoziții, tururi ghidate și multe alte activități. Intrarea este liberă, de la mic la mare. Vă așteptăm pe toți să petrecem împreună! Și nu vom fi singuri. La fel ca în edițiile precedente, comunitatea grecească, evreiască și romă ne vor acompania și ne vor ajuta să ducem festivalul tot mai sus și să vă oferim vouă, participanților, o experiență frumoasă și de neuitat", se arată în prezentarea evenimentului, conform Mediafax.
Printre invitații care au fost confirmați se numără Grupul Iza, Meet TheGreeks, Miko & Crew, Hayakaghak, Rampa, Capriel și Garbis Dedeian, Ansamblul de dansuri tradiționale armenești - Vartavar, Ansamblul Asteria București, Ansamblul Kymata, Partida Romilor "Pro-Europa", Federația Comunităților Evreiești din România și Bucharest Klezmer Band.
Manifestarea a fost de la prima ediție dedicată întâlnirii între comunitățile din zonă: "Peste drum de Cartierul armenesc, de cealaltă parte a Bulevardului Carol I, începea cartierul evreiesc, dominat de cele două mari sinagogi din zona Udrişte şi Sf. Vineri, iar, foarte aproape, în zona Pieţei Pache Protopopescu, cartierul grecesc, în mijlocul căruia a fost înălţată Biserica Greacă, construită în stil ionic, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ţiganii erau peste tot şi din acea perioadă este şi binecunoscutul cântec «Pe uliţa armenească». Aşa că, la fel ca la ediţiile anterioare ale festivalului, i-am invitat pe vecinii noştri evrei, greci şi ţigani să recreăm o bucăţică din Bucureştiul de atunci. Să îl recreăm îmbinând însă, în faţa bucureştenilor, tradiţia cu modernitatea", spun organizatorii.
Cartierul armenesc este zona din jurul Bisericii Armenești între Bulevardul Carol I, Strada Armand Călinescu, Strada Speranţei, Strada Franzelarilor şi Strada Spătarului, dar artera sa principală este Strada Armenească. Aici se găsește și cea mai veche locuință din Bucureşti aflată încă în picioare, casa Melik, construită în anul 1760.
Comentează